Cei 1000 de militari americani retraşi din nordul Siriei vor fi trimişi în vestul Irakului, pentru a continua campania împotriva Statului Islamic
Anunțul a fost făcut, ieri, de secretarul apărării SUA, Mark Esper, citat de Reuters. Aflat la bordul unei aeronave militare americane, în drum spre Orientul Mijlociu, Esper a precizat că trupele americane au şi misiunea „de a contribui la apărarea Irakului”. „Retragerea SUA din nord-estul Siriei continuă rapid (...) vorbim de săptămâni, nu de zile”, le-a declarat el reporterilor.
Un oficial american cu funcţie înaltă în domeniul apărării a explicat că situaţia în regiune este în continuare volatilă, iar planurile Washingtonului s-ar putea modifica.
Joi, Turcia a acceptat să declare un armistiţiu de cinci zile în nordul Siriei, pentru a le permite luptătorilor kurzi să se retragă din „zona de siguranţă” pe care Ankara intenţionează să o creeze pe teritoriul sirian, la sud de frontieră. Încetarea focului, obţinută de vicepreşedintele american Mike Pence de la preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, are şi rolul de a detensiona criza provocată de retragerea forţelor americane din Siria, anunţată luna aceasta de preşedintele Statelor Unite, Donald Trump.
Esper a apreciat că armistiţiul este „în general” respectat. „Observăm o stabilizare a liniilor, dacă vreţi, pe teren, şi primim rapoarte despre tiruri intermitente (...) ceea ce nu mă surprinde neapărat”, a afirmat şeful Pentagonului. El a adăugat că Statele Unite menţin contactul cu miliţia kurdă YPG, care pare să păzească în continuare, în zonele pe care le mai controlează, închisorile unde sunt deţinuţi luptători jihadişti.
În Irak sunt deja desfăşuraţi peste 5000 de soldaţi americani, care participă la instruirea forţelor armate irakiene şi la prevenirea recrudescenţei Statului Islamic, menţionează agenția Reuters, citată de Agerpres.