Prietenul meu, Cristian, Nu-mi vine să cred că s-a grăbit să plece. Pentru totdeauna! Și a făcut-o așa cum și-a trăit întreaga viață, solitar și demn, luptând cu îndârjire, în tăcere, cu toate obstacolele care i-au stat în cale. Inclusiv cu boala, care l-a măcinat implacabil, fără să o spună niciodată, nimănui, dar pe care era cu siguranță convins că o va birui.

Duminică după-amiază, deci cu exact 48 de ore înainte de a ne părăsi, l-am vizitat la spital, împreună cu fiica sa, Cristina, și cu Cristian Gațu, prietenul nostru comun. Conectat la toate aparatele care-l țineau în viață, a deschis ochii, ne-a privit și ne-a recunoscut, iar la întrebarea Cristinei cum se simte, a schițat un zâmbet și a murmurat, perfect inteligibil: „Din ce în ce mai bine!”

Ne-am bucurat cu toții și ne-am retras, lăsându-l să se odihnească și să se refacă şi promițându-i că vom reveni. Iar când am plecat de la spital, eram siguri, toți trei, că e, într-adevăr, din ce în ce mai bine, Cristina spunându-ne că pentru prima dată de la internare rostise câteva cuvinte. Zâmbind!...

Zeci de ani de comentarii și sute de competiții

...De Cristian Țopescu mă leagă o întreagă viață, pasiunea noastră comună care a fost sportul, zecile de ani și sutele de competiții la care am palpitat împreună pentru marii campioni ai sportului românesc. Și nu cred că există vreo mare victorie internațională a României, din 1964 încoace, la care vocea de aur a lui Cristian Țopescu să nu fi intrat în istorie odată cu ridicarea tricolorului pe cel mai înalt catarg la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și Europene, la atâtea și atâtea alte mari competiții de top! Și nu numai atât, având în vedere că, vorbind de 1964 ca fiind și anul venirii sale în TVR, Cristian Țopescu se numără printre făuritorii Televiziunii Româ- ne moderne, alături de marele Tudor Vornicu, de Emanuel Valeriu, Dumitru Tănăsescu, Florin Brătescu, Alexandru Stark, Iosif Sava, Andrei Bacalu, Ilie Ciurescu și vedetele feminine ca Sanda Țăranu, Carmen Dumitrescu, Cornelia Rădulescu și Delia Budeanu.

Ajuns în TVR după o carieră militară, începută la Oradea, și una sportivă în care cucerise două titluri de campion național la echitație, în proba de obstacole, Cristian Țopescu continua astfel tradițiile tatălui său, Felix Țopescu, nu doar în plan militar și sportiv, ci și în materie de gazetărie, iar ucenicia făcută sub bagheta lui Tudor Vornicu și a lui Valeriu - la rândul lor foști cronicari sportivi - îi va inocula tânărului comentator microbul acestei frumoase meserii, în care va ajunge, indiscutabil, cel mai bun și de-a dreptul unic!

În anii în care nu exista Internetul, cu Google-ul atotștiutor, Cristian își asigura mereu o documentare fabuloasă, care impresiona publicul, dublând-o cu vocea sa inconfundabilă, cu exuberanța și temperamentul său exploziv și ridicând telespectatorii în picioare!

Rămân în istoria sportului românesc (deși lipsesc din arhiva TVR!!!) transmisiile sale integrale de la Olimpiadele Nadiei Comăneci, cu primul 10 de la Montreal ’76 și uriaşa nedreptate de la Moscova ’80, titlurile mondiale cucerite de handbaliștii români cu Gațu&co., finalele „Cupei Davis”cu Țiriac și Năstase, prezențele fotbaliștilor din generația de aur a lui Hagi la Campionatele Mondiale din 1990 și 1994, ca și victoriile olimpice ale altor mari nume din sportul românesc, ca Ivan Patzaichin, Elisabeta Lipă, Gabriela Szabo, Doina Melinte etc.

Curajul de a spune mereu adevărul l-a costat

Adulat și respectat de telespectatori, Cristian Țopescu a fost iubit deopotrivă de sportivi și antrenori, alături de care a știut să fie mereu la momentele grele, nu doar cu comentariile sale competente, ci și cu sfaturile și îmbărbătările sale, cu patriotismul lui exemplar.

Avea să-și plătească scump curajul de a rosti de la microfonul TVR adevăruri nepermise în epocă! Se știe mai ales despre suspendarea sa din 1983, când a cerut ca fotbaliștilor români să li se permită să joace la cluburi străine. L-a costat aproape 6 ani de absență de pe post, dar aceasta a fost doar cea mai lungă suspendare, pentru că, de-a lungul carierei sale, au existat alte șapte sau opt asemenea „mișcări în front” care i-au adus tot atâtea episoade de dispariție de pe micul ecran. Toate l-au întărit, de fapt, consacrându-l drept unul dintre cei mai drepți și mai curajoși comentatori ai TVR. Instituţie unde a fost rechemat chiar în fierbințile zile ale lui decembrie ‘89, fiind ales – democratic!- director general adjunct.

Militar de carieră fiind, la vârsta pensionării a fost trecut în rezervă cu gradul de General cu o stea, după care a devenit senator al PNL. A militat și de sub cupola Parlamentului pentru sportul româ- nesc, dar fără a găsi ecoul sperat, ceea ce l-a dezamă- git profund, în condițiile în care, deși era decis să lupte în continuare pentru cauza căreia îi dedicase întreaga sa viață, conducerea liberalilor i-a refuzat un nou mandat, spunându- i că… „nu mai este reprezentativ”! Uitaseră, probabil, cum își făceau fotografii cu Cristian Țopescu în campania electorală precedentă. Oricum, în următoarea și-or fi dat seama după rezultate cum stau lucrurile fără el ...

În 2002, Trustul Ringier i-a propus să devină directorul cotidianului „Prosport”, unde va scrie editoriale zilnice vreme de patru ani, a urmat un an și la radio „Pro FM”, după care a revenit la Steaua, unde Viorel Păunescu – înfocat susținător al fotbaliștilor militari – îl propusese purtător de cuvânt al echipei. Și s-a întors în Ghencea, cu nostalgia anilor în care – suspendat fiind de la TVR – fusese un sprijin prețios, ca metodist, pentru Emerich Jenei și Puiu Iordănescu, pe drumul spre finala de la Sevilla. Pe care n-avea cum s-o comenteze, fiind suplinit de Coca-Cozma Teohari. În schimb, va fi prezent la finala următoare, de la Barcelona ‘89, unde va primi aprobarea să comenteze meciul pentru TVR, dar…fără ca pe ecran să apară numele său! Era și a rămas tot suspendat, până la revoluție.

Cartea lui Cristi

…Vara trecută, am petrecut vreo două luni împreună, pe terasa sa de acasă, supravegheați de motanul răsfățat al familiei, așternându-ne zilnic la depănarea impresionantei sale povești. Fusesem îmboldiți de la spate de Cristian Gațu, care ne soma de vreo doi ani să facem „cartea lui Cristi”. Amfitrionul meu o dădea mereu pe bancuri, mai rememora câte o întâmplare ba cu Gicu Dobrin, ba cu Cămătaru sau cu Lăcătuș, ne întorceam la Nadia de la Moscova, la Gațu de la Berlin sau la… Crin Antonescu de la PNL, dar până la urmă tot am reușit să trimitem cartea la tipografie și să o lansăm cu fast, în toamna lui 2017, la „Gaudeamus”. Cu Ion Țiriac la deschidere, care scrisese în prefață: „În cariera sa la microfon, Cristian Țopescu a îmbinat talentul și sclipirea lui Ilie Năstase cu disciplina și efortul lui Guillermo Vilas. Să ne mai mirăm că a ajuns numărul 1?” Sigur că nu mai e loc de vreo mirare și tocmai de aceea aş adăuga acum și titlul dat în postfața cărții de Radu Cosașu: „Cristiane, nu ne lăsa!”…

Din păcate, nu ne-a ascultat și ne-a lăsat. Îndurerați și prea devreme.

Dumnezeu să-l odihnească în pace pe marele comentator și om de sport, prietenul meu Cristian Țopescu!

Horia Alexandrescu

Azi, trupul lui Cristian Țopescu va fi depus in incinta Studioului 2 din TVR. Publicul va avea acces între orele 11.00 si 19.00 Vineri, ora 11.00, va avea loc înmormântarea la Cimitirul Ghencea Militar, Cristian Țopescu fiind general al Armatei Române.