ADIO, Aretha Franklin. Funeralii greandioase demne de „Regina muzicii soul"
- Lucian Ionescu
- 31 august 2018, 21:36
Politicieni, afaceriști și oameni de rând și-ai luat adio de la cea care a fost supranumită „Regina muzicii soul". Înmormântarea a avut loc vineri în orașul Detroit, oraș pe care l-a adorat întotdeauna.
Aretha Franklin a murit la vârsta de 76 de ani pe 16 august din cauza unui cancer pancreatic.
Fostul preşedinte american Bill Clinton şi cântăreţul Smokey Robinson, între alţii, urmează să pronunţe discursuri în memoria vedetei soul la biserica Greater Grace Temple, unde au loc aceste funeralii. Evenimentul va dura şase ore şi va fi punctat de omagii muzicale, susţinute de Stevie Wonder, Ariana Grande şi Jennifer Hudson - care o va interpreta pe Aretha Franklin pe marele ecran într-un film biografic dedicat divei muzicii soul, potrivit agerpres.ro
Rezervate iniţial familiei şi prietenilor apropiaţi, funeraliile Arethei Franklin vor găzdui în cele din urmă şi 1.000 de fani. Imediat după aflarea acestei veşti, cozi impresionante de fani s-au format în faţa Greater Grace Temple din Detroit.
Vineri, numeroşi admiratori ai vedetei americane purtau tricouri cu chipul Arethei Franklin, iar alţii au optat pentru ţinute extravagante şi colorate.
Numeroase automobile Cadillac vopsite în roz - trimitere la "Freeway of Love", un cântec interpretat de Aretha Franklin despre Detroit, ale cărui versuri vorbesc despre acel tip de automobil - au fost parcate în faţa bisericii şi vor urma apoi cortegiul funerar până la cimitirul în care diva soul va fi înhumată, alături de tatăl, fraţii şi surorile ei.
Hillary Clinton, fost Secretar de Stat, este şi ea prezentă la funeralii, la care participă şi actriţa Whoopi Goldberg. Biserica a fost decorată cu uriaşe buchete de lavandă şi trandafiri albi şi roşii.
Evenimentul este organizat sub stricta supraveghere a Poliţiei americane, care a închis circulaţia pe mai multe străzi. Un elicopter survolează zona şi agenţi de poliţie patrulează călare.
Un ecran uriaş care difuzează ceremonia funerară a fost instalat într-o benzinărie din apropiere.
Episcopul Charles Ellis, pastorul bisericii Greater Grace Temple, a promis că va susţine o predică "foarte veselă şi debordând de bucurie".
Regină incontestabilă a muzicii soul, Aretha Franklin a fost una dintre cele mai mari voci americane, o personalitate emblematică a comunităţii afro-americane şi a marcat prin talentul ei generaţii întregi de artişti.
Ea a rămas cunoscută de milioane de oameni ca interpretă a cântecului "Respect". Acea piesă, compusă de Otis Redding, i-a adus în 1967 primele două premii Grammy (dintr-un total de 18) din carieră.