Adina Buzatu a sărit în ajutorul femeilor care nu știu cu ce să se îmbrace de Revelion. Ea a explicat cum poți avea o ținută spectaculoasă, chiar dacă au mai rămas doar câteva ore până la marea petrecere.
Petrecerea de Revelion va începe în doar câteva ore, iar Adina Buzatu, designerul vedetelor, a explicat ce ținute trebuie să aleagă româncele în această zi importantă. Ea consideră că femeile trebuie să fie ca scoase din cutie, chiar dacă stau acasă sau chiar dacă merg într-un restaurant luxos.
Adina Buzatu a declarat că femeile pot opta pentru o ținută confortabilă, dar la modă. Ea consideră că acestea trebuie să aleagă hainele în funcție de locul în care merg.
„În primul și în primul rând elegant dacă mergeți într-un loc de genul, relaxat dacă faceți afară pentru că sunt foarte mulți care preferă această variantă și pui ceva deasupra, hăinuță, un paltonaș drăguț cu blăniță, se poartă. Arată foarte elegant paltoanele cu blană, nu mă refer la o haină întreagă de blană pentru că nu toată lumea are atitudinea potrivită să poarte o astfel de piesă.
În funcție de locul unde vă duceți, alegeți ținutele ușor mai relaxate decât ați fi făcut-o acum 3 ani, poate.
Într-un mediu elegant: sacou, pantalon care, atenție să nu fie neapărat din acela foarte elegant, din stofă, pe care nu-l mai poți purta dacă nu ești o persoană care merge la birou în costum în fiecare zi. Ăla e un pantalon care rămâne în garderobă și nu mai are utilitate. Și atunci, vă sugerez să alegeți niște variante care se potrivesc la un costum elegant, dar merg a doua zi purtate și încadrate într-o ținută casual”, a spus Buzatu.
Cum să te îmbraci de Revelion acasă
Nu mai este un secret că mulți oameni aleg să facă Revelionul acasă. Cu toate astea, Adina Buzatu a declarat că ei trebuie să respecte o serie de reguli și să își aleagă ținutele cu mare grijă. Este foarte important ca toată lumea să strălucească la 12 noaptea.
„Stăm acasă, suntem totuși eleganți. Intrăm în noul an, nu vrem s-o facem în pijama. Chiar dacă faceți în cuplu, eu vă recomand o ținută foarte elegantă. O pereche de pantaloni confortabili cu o cămașă. Hai să nu facem Revelionul în tricou. O cămașă, nu vrem să punem un accesoriu la gât, nu-l punem, dar putem să punem o vestă în loc de sacou. Vesta e întotdeauna varianta fericită când vorbești de stat la masă și în general, când faci Revelionul acasă, slabe speranțe să dansezi foarte mult”, a declarat Adina Buzatu pentru Cancan.