Drepturile de proprietate intelectuală asupra numelui şi imaginii pă- rintelui Arsenie Boca au fost luate de un maghiar. Andor Şandor, directorul Additional Woldwide Care Service LTD, din Marea Britanie, susţine că este deţinătorul legal al drepturilor de proprietate intelectuală asupra mărcii „Părintele Arsenie Boca” până în anul 2027.

De anul acesta compania are ca reprezentant în România un arădean, instructor de aikido, Daniel Gheorghe, care somează comercianții și cheamă poliți a să-i prindă în flagrant delict vânzând iconițe cu chipul „Sfântului Ardealului”.

În realitate Andor Şandor a înregistrat doar două desene, nicidecum toate imaginile cu chipul părintelui, iar compania sa beneficiază de capital de imagine la orice apariție în media.

Doar reproducerea celor două desene încalcă legea

Șandor invocă autoritatea Oficiului European pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) atunci când apelează poliția la 112 sau când trimite notificări prin avocat. Ceea ce nu spune este că, în realitate, a înregistrat la EUIPO, două imagini: un portret al lui Arsenie Boca realizat în acuarelă, lângă care e notat „Dacă noi nu iertăm, nici Dumnezeu nu iartă. Pr. Arsenie Boca”, și un pop art cu chipul părintelui încadrat în aureolă și mesajul „Pâinea noastră cea de toate zilele. Pr. Pâine Arsenie”.

Primul are licența valabilă în perioada 24 februarie 2017 – 1 ianuarie 2022, iar celălalt în perioada 15 martie 2018 – 16 mai 2027. Doar reproducerea strictă a celor două imagini, fără licență, contravine legii. Lumea nu știe.

Război cu vânzătorii de iconițe

Arădeanul a început, în luna mai, războiul cu vânzătorii de obiecte care reproduc chipul părintelui Arsenie Boca. Prima dată a sunat la 112 și a apelat Poliția Arad pentru a surprinde, în flagrant, încălcarea Legii 84/1998, la un magazin de profil. Polițiștii spun: „Omul este în deplină legalitate”. Obiectele cu chipul părintelui Arsenie Boca au fost retrase din magazin și a fost deschisă o anchetă.

Și la Mănăstirea Prislop au avut loc două descinderi, în urma apelurilor la 112 făcute de Daniel Gheorghe, iar alte obiecte de cult au fost ridicate și de acolo. Am cerut detalii cu privire la „modelul” acestora (n.r. dacă reprezentau copii după fotografii ale părintelui). „Nu putem intra în astfel de detalii care țin de anchetă. Ele sunt probe delicte”, susține ofițerul de presă al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

 

Publicitate cu investițe minima

Obținerea fiecărei licențe l-a costat pe Andor Șandor între 850 și 1.000 de euro, conform www.euipo. Între timp, reprezentantul arădean al companiei care a întregistrat desenele cu Arsenie Boca le cere tuturor vânzătorilor de iconițe să obțină, de la el, licență pentru a-și vinde legal marfa. Asta chiar dacă, poate, nici nu au în stoc cele două imagini înregistrate la EUIPO.

Dar lumea nu știe ce este aceea imagine industrială. Iar, momentan, licența nu costă. „Nu impun taxă pentru obținerea licenței și nici comision”, a declarat pentru EVZ Daniel Gheorghe. El a devenit unicul licențiat al Woldwide Care Service LTD în România după ce, citind despre brandul înregistrat, l-a căutat pe avocatul angajat de Șandor.

Recunoaște că habar nu are ce domeniu de activitate are firma pentru care s-a înregimentat, dar are o teorie interesantă legată ce ar putea sta în spatele înregistrării brandului Arsenie Boca de către aceasta. Și anume reclamă cu costuri minime: „Nu știu care e strategia companiei, dar opinia personală e că numele companiei crește. Cu o investiție în înregistrarea mărcii, compania a devenit cea care legalizează o țară întreagă”, a declarat Daniel Gheorghe. Iar dacă părintele va fi canonizat, imaginea va crește exponențial.