Oligarghul rus Aras Agalarov a vorbit pentru prima dată despre acuzaţiile aduse lui Donald Trump că ar fi participat la o „ sesiune” cu prostituate în timpul călătoriei sale la Moscova, în noiembrie 2013.
Aras Agalarov a declarat că a fost alături de Trump până la ora 2:00, înainte ca presupusul incident să fi avut loc, împreună cu fiul său Emin Agalarov. "Trump a plecat la două dimineața. Iar a doua zi a venit într-adevăr devreme pentru că era îngrijorat de modul în care va funcționa concursul Miss Univers 2013", a spus Aras într-un interviu acordat pentru The Bell.
Aras continuă: "Când aud toate aceste lucruri stupide despre înregistrări, prostituate, nu înțeleg cum un bărbat în vârstă de aproape 70 de ani ar putea face totul". Se spune:"Că a petrecut prima zi cu noi, apoi a invitat prostituate în camera lui; apoi, dimineața devreme a venit să se întâlnească cu oameni de afaceri; s-a ocupat direct de eveniment; a participat la concurs și apoi a zburat spre SUA". "Este un delir, numai un nebun poate să spună aceste lucruri despre Trump".
Povestea cu prostiuatele de "aur" se presupune că este în mâinile guvernului rus, conform așa-numitului dosar Steele, compilat de fostul spion britanic Christopher Steele. În ianuarie 2017, un dosar întocmit de fostul agent MI6, a susținut că oficialii ruși aveau informații compromițătoare despre Trump care ar fi putut fi folosite pentru șantaj. Acesta a inclus un videoclip, făcut în secret la hotelul Ritz-Carlton de la Moscova, unde Trump a plătit "un număr de prostituate pentru a se urina în fața lui". În patul în care şi președintele Obama cu prima doamnă Michelle au dormit în timpul călătoriei de stat".
Aras Agalarov a declarat în interviu că este încă un fan al președintelui Trump. 'Îmi place de el. Este vrăjitor și agil, e frumos să fii în compania lui".
Keith Schiller, garda de corp a lui Trump la acel moment, a mărturisit că în timpul călătoriei, cineva s-a oferit să trimită cinci femei în camera de hotel a lui Trump. Schiller a spus că a văzut-o ca o glumă, a respins sugestia iar când i-a spus lui Trump despre asta, a râs". Iar Emin Agalarov, fiul oligarhului, a spus că nu știa să fi existat vreo întâlnire la hotelul Ritz-Carlton din Moscova în timpul călătoriei lui Trump.