ADEVĂRUL despre radiaţiile de la Muzeul de Geologie
- Narcis Popescu
- 14 februarie 2017, 14:41
ADEVĂRUL despre radiaţiile de la Muzeul de Geologie
Jurnalistul Cătălin Tolontan a publicat marţi dimineaţa pe blogul personal o investigaţie în care semnalează că în centrul Capitalei se află un focar de răspândire a radiaţiilor, fără ca cineva să fi semnalat acest pericol cu vreun marcaj, deşi Muzeul de Geologie este vizitat constant de copii.
Raportul care stă la baza investigaţiei lui Tolontan datează din mai 2016, şi “a fost păstrat secret de conducerea Muzeului de Geologie şi de către Ministerul Cercetării şi Inovării”, potrivit jurnalistului.
”Zona de depozitare a eșantioanelor fosile (fragmente mamut) din curtea muzeului reprezintă o zonă vulnerabilă și susceptibilă la perturbări semnificative ale fondului natural de radiații, sursa fiind reprezentată de materialul fosil depozitat în condiții de insecuritate fizică și radiologică totală”, se arată în raportul semnalat de tolo.ro. Totuși, se pare că acest raport nu a fost făcut public și nimeni nu a luat nicio măsură până în prezent.
Potrivit tolo.ro la Muzeul Național de Geologie de lângă Piața Victoriei din București, în două zone fuseseră descoperite radiații între de 20 de ori și de 100 de ori mai mari decât în zona interzisă de la Cernobîl. Raportul este semnat și de Gavril Săbău, șeful secției de Interes Național de la Institutul Geologic al României, institut care are muzeul în subordine.
O primă reacţie oficială la investigaţia de pe tolo.ro a venit de la viceprim-ministrul și Ministrul Mediului, Daniel Constantin, care a dispus constituirea unei echipe mixte din care fac parte reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu și ai Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, ca urmare a apariției în presă a informațiilor privind nivelul de radiații care ar fi prezent în zona Piața Victoriei. Specialiștii din cadrul celor două instituții ar urma să se deplaseze pe 14 februarie 2017, cu un laborator mobil pentru măsuratori la fața locului.
Totodată, în urma plublicării acestor date, Rodica Tiţa, directorul Muzeului de Geologie, a reacţionat, dezminţind vehement cifrele înaintate de jurnalistul Tolontan pe blogul său.
Astfel, aceasta a precizat că ultima măsurare a nivelului radiațiilor s-a realizat în decembrie anul trecut şi că nu se poate pune problema ca nivelul radiaţiilor să depăşească cu 200 000 de ori nivelul admis.
"Pot să vă spun doar că radiațiile sunt în limite normale admise. Avem un laborator de radiometrie și radiațiile au fost măsurate periodic", a declarat aceasta pentru AGERPRES.
Întrebată despre siguranța grupurilor de vizitatori care trec pragul instituției, aceasta a răspuns: "Chiar facem măsurători în muzeu de față cu dumneavoastră. Nu-i nicio problemă".
Mai departe, Tolontan a revenit cu o erată pe blogul său, şi a corijat erorile publicate în prima formă a articolului publicat pe blog, imediat după ce ziarul a sesizat eroarea de redactare din raportul oficial”, după cum a precizat jurnalistul.
Cu alte cuvinte, jurnalistul anunţase iniţial că la o aruncătură de băţ de miile de oameni care protestează în Piaţa Victoriei împotriva Guvernului Grindeanu, au fost măsurate radiaţii care depăşesc de 200 000 de ori nivelul admis, informaţie eronată provocată de citirea incorectă a cifrelor din raport .
Mai mult, în articolul lui Tolontan era anunţat faptul că în urma demarării investigaţiei, directorul Institutului Geologic Român, Gabriel Bindea, a fost a fost destituit acum două zile, după ce în cadrul instituției s-a aflat că jurnaliștii finalizează documentarea și vor publica investigația.
Directoarea Rodica Tiţă s-a pronunţat şi asupra acestui subiect, negând analogia făcută de Tolontan, cum că înlocuirea lui Bindea ar fi fost determinată de ancheta jurnalistică.
Informaţiile care au rămas în picioare în urma clarificărilor şi modificărilor survenite în articolul publicat în formă iniţială nu anulează însă efectele produse de răspândirea radiaţiilor şi cum că acestea ar fi dintre cele mai grave pentru bărbați și femei care lucrează în preajma muzeului de pe Șoseaua Kiseleff sunt grav bolnavi, dar se tem să vorbească. Alţii, umblă prin curtea instituţiei acoperiţi cu o prelată pentru a încerca să se protejeze cu pot.
Astfel, în interiorul Muzeul de Geologie, mai multe încăperi cu fosile și roci sunt contaminate, iar problema ar fi amplificată de procedeul de depozitare.
”Fosilele au un grad de iradiere mare”, explică unul dintre paleontologii muzeului, șocat și el de felul în care sunt depozitate oasele de mamut. Muzeul deține fosilele a doi mamuți, sosiți în perioade diferite. Unul este aruncat aici, sub prelată! Al doilea este expus la etajul trei. Ambii mamuți sunt radioactivi, iar vizitatorii și lucrătorii nu beneficiază de nicio protecție.
Mai mult, în articolul lui Tolontan sunt invocate declaraţiile foştilor angajaţi în legătură cu această chestiune.
”Zece dintre noi au cancer, ne cad părul și dinții”, spune unul dintre angajații muzeului, care dorește să rămână anonim.
În schimb, fost director economic, acum simplu economist în Institutul Geologic, Costina Surdu spune că vorbește pentru cei care nu mai pot să facă asta.
”Un fost coleg din celălalt sediu, Doru Vătășoaia, a decedat la aproape 60 de ani, după o mare suferință”, povestește ea.
”Doru Vătășoaia lucra la radiometrie, cel mai expus departament, unde se operează direct cu material radioactiv. A murit de cancer”
“Eu am aflat de multă vreme despre pericolul la care suntem supuși și noi, și vizitatorii. La muzeu se organizează târguri și evenimente cu zeci de studenți care stau aproape de unele dintre eșantioanele radioactive. Știam că doamna Adriana Ion, de la radiometrie, a făcut măsurători și un referat prin care subliniază anomalia, nivelul depășit al radiațiilor de multe mii de ori”.
Surdu afirmă că nu doar cele două locuri contaminate masiv sunt periculoase.
“Știm cu toții că oamenii, angajații muzeului, se îmbolnăvesc. Există și un depozit de material radioactiv extrem de periculos, pentru că nu este protejat conform unor standarde. Dar probleme sunt și în săli. Unele probe radioactive sunt ținute în borcane”.
Conform legii penale articolul referitor la “Nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare şi al materiilor explozive” prevede ca expunerea, producţia, procesarea de materii radioactive fără drept, se pedepăşeşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Jurnaliştii de la Evenimentul Zilei au încercat să ia legătura cu reprezentanţii Agenţiei Nucleare şi pentru Deşeuri Radioactive, însă au fost anunţaţi în cursul dimineţii că preşedintele instituţiei este în şedinţă. Vom reveni cu noi informaţii pe parcursul zilei.