Pe 1 septembrie, Nicu Ceaușescu, poreclit ”Prințișorul” în anii de ”domnie” a tatălui său, ar fi împlinit 70 de ani.
Viața lui, irosită în petreceri privite cândva de românul simplu drept o frondă la adresa Elenei Ceaușescu, a fost o ratare îmbrăcată de naivi într-o aură de legendă urbană. Presat să joace un rol pentru care nu era făcut, apoi acuzat de crime pe care nu le-a comis, Nicu Ceaușescu a fost, până la urmă, un personaj tragic.
În 1989, la 38 de ani, deși avea România la picioare, nu reușise nimic în funcțiile unde fusese propulsat, iar după Revoluție, chiar și după eliberarea din închisoare, nu a mai vrut să lupte pentru viață.
În 26 septembrie 1996, moare, măcinat de boli tratate cu indiferență.
Totuși, prin antagonismul său la felul de a fi al Elenei Ceaușescu, Nicu a fost privit de oamenii obosiți de drumul spre ”societatea socialistă multilateral dezvoltată” cu oarecare speranță.
Timpul a dovedit că era doar rodul gândurilor din mințile captive ale acelei perioade, care, pur și simplu, nu vedeau soluții în afara numelui de Ceaușescu.
Dacă răsfoim documentele din arhive, vedem ceva din realitatea rolului jucat de Nicu Ceaușescu. Am ales pentru azi, pentru a marca ziua de 1 septembrie, un document american.
Fragmentul, relevant pentru felul cum era văzut Nicu Ceaușescu de americani, mai ales când venea vorba de a îl înlocui pe tatăl său la conducerea României Socialiste, este din cel mai important document de politică externă care ajunge zilnic pe masa președintelui Americii: National Intelligence Daily. Documentul este din 3 noiembrie 1987.
”Băiatul cel mai mic al lui Ceaușescu, fost șef al organizației comuniste de tineret, a fost numit prim-secretar al unuia dintre cele 40 de județe din România, potrivit relatărilor din presă. Aparent rămâne membru supleant fără drept de vot în Comitetul Central al Comitetului Politic Executiv. Mulți români cred că Nicu, în ciuda reputației de playboy, este pregătit pentru a îi succede tatălui său.
Comentariu: Noua poziție a lui Nicu Ceaușescu este aleasă ca să îi ofere experiență administrativă înainte de a fi mutat pe o poziție mai importantă la București. Deși președintele și ambițioasa sa soție intenționează să îi dea fiului lor de 36 de ani o sinecură guvernamentală de rang înalt, evidenta sa lipsă de experiență și impopularitatea în partid l-au descalificat de la a fi un candidat serios la succesiune. Soția președintelui, totuși, speră să îl pregătească pe Nicu pentru o poziție guvernamentală majoră, dacă ea va reuși să îi succeadă soțului.”
Acum, când știm mai multe lucruri, numirea care a atras atenția ofițerilor de analiză americani este judecată altfel. La 36 de ani, Nicu Ceaușescu nu mai putea fi prim-secretar al CC al Uniunii Tineretului Comunist. Având un divorț la activ, de Poliana Cristescu, favorită a mamei sale, Elena Ceaușescu, și nedând semne că are de gând să se cumințească, Nicu a fost trimis ca prim-secretar al județului Sibiu mai mult pentru a se despărți de anturajul său bucureștean. Era, de fapt, un surghiun, nu o școală de administrație.
În altă ordine de idei, teoria unei ”dinastii” ceaușiste nu avea suport în realitate, cel puțin nu în 1987, când sovieticii și americanii își făceau deja concesii unii altora. Încă din 1982, de când americanii tot discutau despre ”iminenta” cădere a lui Nicolae Ceaușescu, așa cum rezultă și din multele documente publicate de Evenimentul Istoric, potențialii succesori erau Ion Iliescu și fostul ministru al Apărării, Constantin Olteanu.