Marius Budăi a declarat că majorarea pensiilor este absolut necesară și că Banca Mondială este de acord cu acest lucru. Comisia Europeană însă nu acceptă modificarea procentului de 9,4% din PNRR alocat pensiilor. România este cea care l-a trecut în document.
Creșterea pensiilor cu 10% la începutul acestui an a fost aproape anulată de majorările de prețuri. „În mod clar, un pensionar a pierdut undeva la 7-8% numai prin majorările de preţuri care s-au întâmplat până acum şi dacă lucrurile vor continua pierderile vor fi şi mai mari.
Dacă ar fi să cuantificăm şi majorarea de 10% de la început de an suntem cumva cu puterea de cumpărare apărată, dar nu ştim ce se întâmplă în continuare. Avem previziuni, dar trebuie să fim foarte atenți la cifre şi să intervenim“, a spus Marius Budăi.
Banca Mondială susține creșterea pensiilor
Ministrul Muncii a spus că a discutat cu reprezentanții Băncii Mondiale și că aceștia au fost de acord cu majorarea pensiilor. „Am avut discuții repetate în care le-am explicat pe cifre raționamentul susținut de PSD de când am luat ministerul că acel 9,4% nu este îndestulător, în primul rând pentru a rezolva inechitățile din sistem, după care să putem majora veniturile seniorilor acestei ţări pentru că, cu inflație sau fără inflație puterea de cumpărare a părinților şi bunicilor noştri este încă mică în România şi mai avem mult de lucru.
Le-am explicat de ce nu poate există o sustenabilitate a sistemului de pensii din România. Le-am explicat că noi avem în ţări Uniunea Europeană între 4-5 milioane de cetăţeni români care au fost pregătiţi în România pe cheltuiala României și care contribuie la PIB-ul altor ţări. Contribuie la sistemele de pensii de acolo şi nu în România. Au înțeles foarte bine de ce avem nevoie de sprijin în mediul de afaceri să atragem acea forță de muncă greu angajabilă.
I-am întrebat şi pe tehnicienii şi pe comisarii din Uniunea Europeană dacă în România este pensia minimă 200 de euro şi salariul minim este 300 de euro pe net, dacă dumnealor ar putea trăi cu 200 sau 300 de euro pe lună.
M-am bucurat ca să aud de la conducerea Băncii Mondiale că vor fi alături de mine, vor fi alături de seniorii acestei ţări în această reformă“, a mai spus Marius Budăi, la emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3.
Comisia Europeană nu cedează
Dacă Banca Mondială susține creșterea pensiilor, nu același lucru se poate spune și despre Comisia Europeană, care nu este de acord cu modificarea procentului de 9,4%.
„Nu Comisia Europeană este un zid în faţa noastră, ci noi care am scris bazaconii în PNRR suntem un zid în faţa cetăţenilor. Eu nu o să obosesc să explic atâta timp cât am susținerea lui Marcel Ciolacu şi a PSD. Vorbim de o flexibilizare care se poate face. Am spus şi repet că nu voi semna o reformă care va sărăci poporul român", a mai spus Marius Budăi.