Adevăratul motiv pentru care Adriana Bahmuțeanu și George Restivan au amânat nunta: „O să vedeți, mai așteptați un pic, lăsați-ne un pic”

Sursa: Facebook/Adriana Bahmuteanu

Adriana Bahmuțeanu și soțul ei George Restivan au decis să amâne cununia religioasă. Cei doi urmau să se căsătorească și civil și religios în iunie, doar că lucrurile au luat altă turnură.

Adriana Bahmuțeanu spune că își dorește ca la acest eveniment să participe toți prietenii cuplului și va fi dificil să îi strângă pe toți. „Am amânat nunta pentru că nu reușim să-i strângem la un loc pe toți cei pe care dorim să-i invităm. Pe Carmen Harra, pe verișorii mei, verișorii lui. Sunt peste tot, în America, în Europa. Problema mare e cu data. Am zis că va fi în iunie, dar nu mai facem.

Cred că o lăsăm mai pe toamnă! O să vedeți, mai așteptați un pic, lăsați-ne un pic. Nu putem să-i aducem pe toți la aceeași masă, așa că mai stăm un pic, mai respirăm și mai vedem”, au declarat cei doi. „Pe mine mă țin actele, nu am avut acte?! La ce mi-au folosit?!”, a adăugat Bahmu.

Cei doi au alte priorități

„Suntem prinși cu diverse treburi, nu avem timp nici să respirăm, nici să dormim. Copiii sunt ok, noi avem o viață normală. Suntem ca și soț și soție, dar nu avem acte. Așa și, ce?! Pe mine mă țin actele, nu am avut acte?! M-am săturat de ele! La ce mi-au folosit?!”, a concluzionat Adriana Bahmuțeanu.

Culmea este că vedeta alesese deja rochia de mireasă la începutul acestui an. „Mi-am ales deja un model pentru rochia de mireasă, Aura Radu o să îmi facă rochia, o să fie foarte frumoasă!” Până și luna de miere era stabilită. „Da, ne-am plănuit să mergem în luna de miere, că nu se poate nuntă fără lună de miere. O să plecăm într-o croazieră în America, mergem cu tot neamul și răsneamul, luăm și băieții cu noi, o să le devastăm ălora vasul de croazieră.

Mergem și la George acasă, în America, dar mergem și să vizităm. Ai mei au mai fost acolo!” a spus Adriana. Cei doi sunt logodiți în biserică, de mai multe luni și în vară urmau să se căsătorească.