Adevărații vinovați pentru morții din Decembrie 1989! Un document istoric împarte vina între Armată și Securitate

Adevărații vinovați pentru morții din Decembrie 1989! Un document istoric împarte vina între Armată și Securitate

Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Parchetelor Militare este un document istoric. Pe care i-aș îndemna să-l citească pe toți cei interesați de adevărul evenimentelor din decembrie 1989. Este cel mai puternic manifest.

Ceea ce numim Revoluția din Decembrie 1989, sau lovitura de stat prin care a fost răsturnat Nicolae Ceaușescu și Armata a preluat puterea, dându-i-o apoi pe tavă lui Ion Iliescu și celor care tot emanau din subteranele nomenclaturii comuniste, a redevenit subiect de controverse.

M-am întrebat de unde atâta înverșunare la 30 de ani de la acele evenimente sângeroase, în care au murit peste 1000 de oameni. Mai precis 1.166.

Am văzut cum istorici care doar au citit despre evenimentele din 1989 dau verdicte ferme, cum alții și-au schimbat opiniile o dată cu vârsta și stăpânii politici, dar și cum mulți tac. Avem din nou de-a face cu o Revoluție, mi-am zis? Se pare că da, numai că de această dată ea are o factură orweliană, obiectivul fiind impunerea unei versiuni rescrisă potrivit noilor curente ideologice. 

Nu o să discut despre persoane, ci despre ceea ce îi mână-n luptă. Iar ca să înțelegeți exact, o să vă dau statistica morților din acele zile. În intervalul 17-22 decembrie 1989 s-au înregistrat 271 de morți prin împușcare, între 22-25 decembrie avem o creștere fabuloasă, înregistrându-se 715 morți, după 25 decembrie au mai fost înregistrate 113 victime, iar fără dată exactă au fost înregistrate alte 67. Acestea sunt statisticile oficiale.

Este un fapt istoric că Nicolae Ceaușescu este extras de pe clădirea CC al PCR în data de 22 decembrie, ora 12.00. Până atunci se înregistraseră 271 de victime, a căror responsabilitate o poartă Armata și Securitatea. Pentru faptele lor cei responsabili au plătit încă din anii ’90. Ultimul a fost generalul Victor Atanasie Stănculescu, condamnat în anul 2000 pentru implicarea  în reprimarea manifestațiilor de la Timișoara.

Atunci cine a decis uciderea a peste 800 de oameni și a determinat rănirea a câteva mii? Aceasta este întrebarea care-i frământă pe mulți din cei amintiți mai sus. 

Din fericire, pentru prima dată în istoria post-decembristă avem la dispoziție un document istoric: rechizitoriul Dosarului Revoluției din 1989, semnat de colonel magistrat Cătălin Ranco Piţu, procuror militar, şef al Biroului urmărire penală în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Parchetelor Militare. În care găsim povestea spusă și nespusă a acelor vremuri. 

Întrucât am căpătat ceva experiență în citirea rechizitoriilor am căutat să văd care este situația clasărilor, adică netrimiterea în judecată a celor considerați vinovați pentru că a intervenit decesul, amnistia sau prescrierea faptelor. Cu alte cuvinte, există probe asupra vinovăției, dar nu se mai poate trimite inculpatul în fața judecătorilor.

De ce m-au interesat clasările? Pentru că acolo vedem întreg tabloul celor responsabili de moartea a 1.166 de oameni și rănirea a câteva mii. Acolo identificăm căpeteniile complotului sau organizatorii dezordinii criminale, depinde cum vreți să-i spuneți. 

Așa că vă invit să citim cine sunt cei vinovați, alături de Iliescu Ion, fost preşedinte al României, cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii contra umanităţii, Voiculescu Voican Gelu, fost viceprim-ministru al Guvernului României, cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii contra umanităţiim și gl. (rtr.) Rus Iosif, fost comandant al Aviaţiei Militare, cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii contra umanităţii,

Iată lista completă:

S-a dispus clasarea pentru următorii:

# cu privire la săvârşirea infracţiunii contra umanităţii, prevăzută şi pedepsită de art. 439 al. 1 lit. a,g,i şi k C.p. de către Ceauşescu Nicolae (fost şef de stat), pentru conduitele constatate, începând cu 16 decembrie 1989 până la data de 22 decembrie 1989 ( orele 12.06), întrucât există autoritate de lucru judecat, cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale. 

# cu privire la săvârşirea infracţiunii contra umanităţii, prevăzută şi pedepsită de art. 439 al. 1 lit. a,g,i şi k C.p. de către Vlad Iulian (fost şef al Departamentului Securităţii Statului), pentru conduitele constatate, începând cu data de 16 decembrie 1989 până la data de 22 decembrie 1989, întrucât există autoritate de lucru judecat, cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale. 

# cu privire la săvârşirea infracţiunii contra umanităţii, prevăzută şi pedepsită de art. 439 al. 1 lit. a,g,i şi k C.p. de către Milea Vasile (fost ministru al apărării), pentru conduitele constatate, de la 17 decembrie 1989 până la data de 22 decembrie 1989, întrucât a survenit decesul acestuia, cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale. 

# cu privire la săvârşirea infracţiunii contra umanităţii, prevăzută şi pedepsită de art. 439 al. 1 lit. a,g,i şi k C.p. de către suspectul Postelnicu Tudor (fost ministru de interne), pentru conduitele constatate, de la 16 decembrie 1989 până la data de 22 decembrie 1989, întrucât există autoritate de lucru judecat, cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale. 

# cu privire la săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prevăzute ş1 pedepsite de art. 439 al. I lit. a, g, i, k C.p. cu aplic. art. 5 C.p., constatate în sarcina inculpatului Dumitrescu (Cico) Emil, fost membru al CFSN şi ministru (pentru conduitele din intervalul 22-31 decembrie 1989) întrucât a intervenit decesul acestuia. 

# cu privire la săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prevăzute ş1 pedepsite de art. 439 al. I lit. a, g, i, k C.p. cu aplic. art. 5 C.p., constatate în sarcina lui Stănculescu Atanasie Victor, fost ministru al apărării (pentru conduitele din intervalul 22-31 decembrie 1989) întrucât a intervenit decesul acestuia, cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale. 

# cu privire la săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prevăzute ş1 pedepsite de art. 439 al. I lit. a, g, i, k C.p. cu aplic. art. 5 C.p., constatate în sarcina lui Militaru Nicolae, fost ministru al apărării (pentru conduitele din intervalul 22- 31 decembrie 1989) întrucât a intervenit decesul acestuia. 

# cu privire la săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prevăzute ş1 pedepsite de art. 439 al. I lit. a, g, i, k C.p. cu aplic. art. 5 C.p., constatate în sarcina lui Eftimescu Nicolae, fost şef al Direcţiei Operaţii a MStM (pentru conduitele din intervalul 17-31 decembrie 1989) întrucât a intervenit decesul acestuia. 

# cu privire la săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prevăzute ş1 pedepsite de art. 439 al. I lit. a, g, i, k C.p. cu aplic. art. 5 C.p., constatate în sarcina lui Hortopan Ion, fost comandant al Comandamentului Infanteriei şi Tancurilor (pentru conduitele din intervalul 17-31 decembrie 1989) întrucât a intervenit decesul acestuia. 

# cu privire la săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prevăzute ş1 pedepsite de art. 439 al. I lit. a, g, i, k C.p. cu aplic. art. 5 C.p., constatate în sarcina lui Brucan Silviu, fost factor decizional al CFSN (pentru conduitele din intervalul 22-31 decembrie 1989) întrucât a intervenit decesul acestuia. 

Bilanțul?

Avem trei civili - Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Silviu Brucan, doi dinre ei fiind foști membrii ai PCR, parte a complotului extern de răsturnare a lui Nicolae Ceaușescu. 

Doi foști responsabili cu Securitatea - Tudor Postelnicu și Iulian Vlad, judecați și condamnați pentru implicarea în evenimentele din 1989.

Șapte generali de armată - Vasile Milea, Victor Atanasie Stănculescu, Nicolae Militaru, Nicolae Eftimescu, Ion Hortopan, Emil Cico Dumitrescu, Iosif Rus. Întreaga structură de comandă a Ministerului Apărării Naționale din decembrie 1989 până în 1991. Milea a sfârșit împușcat, cinci din acești generali au murit în patul lor și doar unul a fost judecat și condamnat. 

Și cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă Nicolae Ceaușescu. Singurul pe care mi l-aș fi dorit judecat în zilele noastre de un tribunal legal constituit. Numai că moartea sa grăbită a avut rolul de a acoperi mizeria acelor zile. Mai ales implicarea și conexiunile multora dintre cei pomeniți mai sus.

Trei Civili, doi Securiști și șapte Generali de Armată.

Așa a stabilit Parchetul Militar că se împarte responsabilitatea asupra celor 1.166 de morți. O responsabilitate pe care unii vor să o pună doar în cârca altora. Numai că nu se va putea. Indiferent câte minciuni se vor spune și câte jumătăți de adevăr vor fi servite celor care în decembrie 1989 nici nu învățaseră să meargă. 

Pentru că Adevărata Judecată este în altă parte! 

Dumnezeu să-i odihnească în pace!