Recent, la Ministerul de Finanțe, a avut loc un "protest spontan" direcționat împotriva ministrului Marcel Boloș a atras atenția mass-media. Chiar în ziua în care Marcel Ciolacu, președintele PSD și premier în funcție, se pregătea să iasă la noi declarații în emisiunea lui Victor Ciutacu.
Unele surse din interiorul Ministerul de Finanțe sugerează că acesta a fost planificat de un grup distinct de specialiști din domeniul juridic, responsabili pentru aprobarea noii ordonanțe fiscale. Se pare că acești angajați, atrași de salariile mai generoase de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), au solicitat un transfer. Transfer refuzat de ministrul Boloș
Aceleași surse spun că influența fostului ministru al Finanțelor, Adrian Câciu, actualul lider la MIPE, a fost extrem de importantă în în această mișcare “spontană”. Avertizat de intențiile oculte ale celor care protestau, Boloș a refuzat aceste solicitări, evidențiind nevoia de specialiști pentru evaluări juridice.
Având sprijinul lui Adrian Câciu, se crede că acești angajați nemulțumiți au mobilizat alți colegi pentru a se alătura protestului. Vasile Marica, terenul cap al sindicatului "Sed Lex", a fost rapid pe scena evenimentului, alimentând nemulțumirile și promițând escaladarea protestului la nivelul întregii țări.
Un grup din PSD îi vrea capul lui Boloș
Unii membrii PSD au fost văzuți făcând comentarii critice în timp ce media reflecta situația în direct. În ciuda acestei revolte publice, există argumente solide care sugerează că miza reală unui grup din PSD este mai complexă decât aspirațiile salariale ale funcționarilor. S-ar putea ca cei care nu sunt de acord cu promovarea lui Marcel Ciolacu, să folosească această revoltă ca fundament pentru a propune alegeri anticipate, transferând posibilele nereușite ale reformelor administrative către Marcel Boloș. Un ministru susținut puternic de Marcel Ciolacu.
Declarațiile premierului din acesta seară la România TV par să indice că manevra nu a reușit:
Este o prioritate să se intervină la ministerul de Finanțe, să vină oameni profesioniști la instituțiile subordonate. Nici eu, nici Nicolae Ciucă, nimeni din partea partidelor din care facem parte nu va face nicio numire politică. Marcel Boloș are acum mână liberă să numească profesioniști. Poate este bine ce s-a întâmplat astăzi la minister, va învăța și domnul Boloș ceva din toate astea", a spus Marcel Ciolacu
Acesta a continuat cu o idee mult mai tăioasă: “Ceea ce mi-ar fi plăcut mie ar fi un meeting în fața ministerului în care să se strige: De 30 de ani nu s-a reușit digitalizarea ANAF! Sistemul bugetar nu mai poate rămâne ca pe vremea comunismului, suntem în 2023”. În lumina semnalelor economice care indică o situație precare, cum ar fi creșterea ratelor dobânzilor și scăderea exporturilor, acest grup din PSD pare să încerce să găsească o modalitate de a-și proteja imaginea. Istoricul partidului indică o tendință de a evita conducerea în perioade de criză economică, iar actuala situație pare să confirme această tendință.