Victor Ponta, despre Schengen: Mi-aş dori ca Traian Băsescu să atenueze opoziţia Germaniei
- Sorin Breazu
- 19 septembrie 2012, 07:40
Premierul Victor Ponta a explicat, într-o emisiune difuzată de postul B1 TV, aşteptările pe care le au liderii europeni de la Guvernul României în acest moment.
Premierul a declarat că întâlnirea cu preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barosso a avut loc la cererea liderului UE.
"Traian Băsescu a solicitat această întâlnire cu preşedintele CE, Jose Manuel Barroso m-a informat, apoi am stabilit că pentru a exista acel echilibru de care avem nevoie este bine să mă duc şi eu la Bruxelles. Nu au existat asemenea discuţii să mergem împreună la Bruxelles" a spus Victor Ponta, adăugând că a aflat despre vizita preşedintelui la Bruxelles printr-o informare de la Comisia Europeană, dar şi în urma unei conversaţii telefonice cu Traian Băsescu.
"Fiecare a avut un al obiect de discuţie cu Jose Manuel Barroso. Am considerat că, cu cât ne suprapunem mai puţin, cu atât avem mai puţine motive de conflict" a mai spus Victor Ponta. Întrebat despre greşelile pe care le-a comis în timpul suspendării preşedintelui şi lecţiile învăţate, Ponta şi-a reproşat că nu a explicat din timp Occidentului situaţia din România.
"Orice nouă ni se pare normal în cultura noastră politică, dar care nu se întâmplă de obicei în statele occidentale trebuie explicat înainte şi trebuie spus foarte clar: iată cum s-a întâmplat, iată cum s-au dat ordonanţe înainte, ce se întâmplă cu CCR. Noi am fost concentraţi pe ceea ce se întâmpla în plan naţional şi nu am înţeles că în afara ţării cel care explică primul are dreptate dacă celălalt nu explică", a spus Ponta
Întrebat de jurnalistul Ion Cristoiu ce îşi doreşte Uniunea Europeană de la guvernul român în acest moment, Victor Ponta a spus: "Linişte".
Ponta a mai spus că s-a întâlnit la Guvern cu ceilalţi lideri USL, precizând că a fost formată echipa care, în luna octombrie, va prezenta agenda de guvernare pentru anii următori.
"Cei mai mulţi dintre candidaţii USL vor fi parlamentari în funcţie", a declarat premierul, precizând că numele acestora vor fi anunţate până pe 15 octombrie. Întrebat dacă printre candidaţi se află şi parlamentari care au plecat din PDL la USL, prim ministrul a răspuns: "Sunt şi asemenea cazuri". Despre aderarea României la Schengen
Premierul a declarat că omologul său belgian Elio Di Rupo i-a transmis susţinerea ţării sale în ceea ce priveşte integrarea României în Schengen.
"Am avut 2 puncte pe agenda cu Di Rupo. L-am rugat să ne vedem pentru a discuta de eventuala implicare a Poştei belgiene în acţionariatul Poştei Române şi să îmi spună încă o dată: Belgia este pentru integrarea României. În acest moment există o singură opoziţie puternică, a Germaniei. Mi-aş dori ca Traian Băsescu, în baza relaţiei excelente cu Angela Merkel să reuşească cât mai repede să atenueze această opoziţie", a declarat Ponta.