SUA au acuzat, ieri, regimul de la Moscova că oferă, în continuare, sprijin, insurgenților separatiști din estul Ucrainei, mai exact că îi antrenează, relatează Interfax.
"Nu există niciun dubiu că ruşii continuă să acţioneze în teritoriul ucrainean. Rusia a înfiinţat tabere de antrenament pentru separatişti în Ucraina, care sunt instruiţi în special în manevrarea artileriei grele", a declarat colonelul Steven Warren, purtător de cuvânt al Pentagonului..
De asemenea, Pentagonul consideră că Rusia îi ajută pe separatiştii din regiunile Donețsk și Lugansk să-şi coordoneze acţiunile în timpul operaţiunilor.
Rusia a mai fost acuzată de administrația de la Kiev și de către liderii occidentali că i-a ajutat pe rebeli și cu armament greu şi soldaţi, Moscova replicând că, de fapt, ruşii care luptă alături de separatişti sunt "voluntari".
Aproximativ 6.100 de persoane au fost ucise de la declanşarea conflictului armat în estul Ucrainei între separatiştii proruşi şi forţele ucrainene, în urmă cu un an.