ACUZAȚII FĂRĂ PRECEDENT! Toată lumea stă cu ochii ațintiți spre Casa Albă: „Americanii nu şi-au îndeplinit angajamentele”

Iranul a acuzat SUA de încălcarea angajamentului său în cadrul acordului nuclear pe care l-a semnat Teheranul în 2015 cu celelalte mari puteri.

Declarația vine cu doar câteva ore înainte că președintele Donald Trump să facă marele anunț că se va retrage din acord.

„Americanii nu şi-au îndeplinit angajamentele. Se pare că se poate vorbi cu americanii numai în limbajul forţei şi nu există altă soluţie",  a declarat preşedintele Parlamentului iranian, Ali Larijani, potrivit Agerpres.ro.

De asemenea, secretarul Consiliului Suprem de Securitate Naţională al Iranului, Ali Shamkhani, a declarat că Iranul nu va rămâne pasiv dacă preşedintele Donald Trump decide să se retragă din acordul nuclear.

„Nu va fi în interesul americanilor dacă Joint Comprehensive Plan of Action (JCPOA, acordul privind programul nuclear iranian) se prăbuşeşte prin ofensiva lor ... Nu vom fi pasivi dacă Statele Unite vor începe să se confrunte cu Iranul”, a declarat Ali Shamkhani, .

Donald Trump va anunţa marți decizia SUA în legătură cu acordul privind programul nuclear iranian, încheiat în 2015.