Acuzații GRAVE aduse forțelor care au luptat la Mosul. Acuzațiile merg până la CRIME DE RĂZBOI
- Andrei Marian
- 11 iulie 2017, 12:42
Organizația Amnesty International atrage atenția că toate forțele care au luptat pentru recucerirea orașului Mosul au încălcat grav drepturile omului și legislația umanitară.
Raportul citat de AGERPRES, indică faptul că atât forțele irakiene cât și cele ale coaliției militare internaționale conduse de SUA nu au ținut cont de legislație și drepturile omului, acuzațiile mergând până la crime de război. Acuzații grave sunt aduse și militanților Statului Islamic, pentru acțiunile dure de utilizare a civililor ca scut în fața forțelor militare. Informațiile și acuzațiile grave din raport nu au fost comentate de Ministerul irakian al Apărării sau de reprezentanții coaliției militare internaționale.
Acuzațiile sunt orientate spre utilizarea intensă a dispozitivelor explozive improvizate, care fac ravagii în zone dens populate. "Chiar şi în cazul atacurilor care par să-şi fi atins ţinta militară vizată, folosirea de armament nepotrivit sau lipsa măsurilor de precauţie necesare a dus la pierderea inutilă de vieţi civile şi în unele situaţii există aparenţele unor atacuri disproporţionate", se indică în raport.
Un alt fapt grav acuzat prin raport este orientat către Statul Islamic care a procedat la execuţii sumare cărora le-au căzut victimă sute sau chiar mii de bărbaţi, femei şi copii ce încercau să fugă şi ale căror cadavre au fost expuse ulterior în spaţii publice.