Actorul Mitică Popescu a fost și deținut politic. După ce ne-a povestit în prima parte a dialogului nostru din amintirile sale din lagărul de la Periprava, unde a stat închis alături de Părintele Justin Pârvu, Părintele Ilie Lăcătușu dar și de Părintele Nicolae Bălănuță, viitorul său socru, arestat pentru “activitate legionară”, azi ne mărturisește cum a cunoscut-o pe artista Leopoldina Bălănuță și cum crede că ar trebui cinstiți martirii și mărturisitorii închisorilor bolșevice.
Părintele Nicolae Bălănuță i-a cununat în casa lui
L-am întrebat pe Mitică Popescu, la un ceai în parcul său favorit, Herăstrău, cum a cunoscut-o pe Leopoldina Bălănuță, Doamna Teatrului Românesc.
”Era prin '73. La Teatrul Mic aveau un grup, două fete și doi băieți, care jucau în două cupluri în piesa „După cădere”. Și unul dintre actori emigrează în America și așa se eliberează un loc. Destinul. Cum a vrut Dumnezeu. Vin de la Piatra Neamț și ocup chiar locul de lângă Poldi, pe aceeași banchetă, după cum era piesa. Și așa a început totul. Apoi ne-am împrietenit extraordinar de bine, l-am cunoscut pe tatăl ei, la Focșani, unde era preot, ne-am rememorat amintiri din lagăre... E, și-aici, la București, o tot conduceam acasă și, în sfârșit, într-o seară, m-a invitat sus. Și n-am mai ieșit. Așa a fost. Ne-am căsătorit pe 2 iunie 1977 și tatăl ei ne-a cununat religios chiar în casa lor din Focșani, la trecere între ani, când se împlineau exact 20 de ani de la momentul care m-a băgat în pușcărie”.
El avea 40 de ani, ea 42. „De la tatăl ei am avut pălăria cu care am filmat «Moromeţii», devenită celebră pe capul lui Cocoşilă”, mai amintește actorul.
Duhovnicii Justin Pârvu și Ilie Lăcătușu „erau ca niște sfinți pentru noi”
Despre Părintele Justin Pârvu și Părintele Ilie Lăcătușu, consemnat cu minuni săvârșite la Periprava, Mitică Popescu ne-a spus că încă de pe-atunci “ei erau ca niște sfinți pentru noi”.
“Slujeau uneori pe ascuns, mai ales de Crăciun și de Sfintele Paști”, spune actorul, amintind că reușeau, în mod miraculos, să le ofere chiar și Sfânta Împărtășanie. După ce Părintele Justin a ridicat Mănăstirea de la Petru Vodă, închinată martirilor și mărturisitorilor din temnițele comuniste și unde este pomenit zilnic la slujbe și socrul său, preotul Nicolae Bălănuță, Mitică Popescu a mers la el ca să mai depene amintiri din lagărele și coloniile de muncă. Astăzi, la 7 ani de la plecarea Părintelui Justin la Ceruri, Mitică Popescu și Dorel Vișan se numără printre susținătorii ideii de a se recompensa dăruirea acestuia și a caolegilor săi de suferință din închisori potrivit chiar Legii de cinstire a foștilor deținuți politic.
„De ce nu sunt în manualele de istorie? De ce nu au statui sau măcar cetățenii de onoare post-mortem în orașele lor?” se întreabă artistul, cu trimitere la autoritățile centrale, municipale și locale. Mitică Popescu nu a solicitat nici o despăgubire de la stat pentru anii pierduți, dar pretinde ca măcar cei ce nu mai sunt să nu fie uitați. „Generația socrului meu și a Părintelui Justin Pârvu a dat sfinți și martiri care strălucesc în istoria noastră. Să fie onorați pe măsura dăruirii lor față de neam și țară”, conchide artistul.
Autoritățile uită sacrificiul milioanelor de anticomuniști închiși
De când este dată Legea ca 14 mai, data miilor de arestări din 1948, să devină Ziua Națională de cinstire a Foștilor Deținuți Politic, autoritățile nu s-au prea înghesuit să le onoreze memoria celor circa 2.000.000 de români închiși și deportați, la care se adaugă și suferința altor milioane de membri ai familiilor lor. Doar Avocatul Poporului aprecia acum câțiva ani că „aceste persoane, catalogate ca „duşmani ai poporului” au fost, aşadar, încarcerate, multe ucise, iar familiile lor hărţuite, batjocorite şi supuse unui tratament „regim special”.
Abuzurile Securității nu au cunoscut limite: intelectuali de marcă ai ţării au fost daţi afară din facultăţi pentru că erau cu „origine nesănătoasă” şi trimişi în posturi de muncitori necalificaţi, preoţii fie au fost lichidaţi, fie deportaţi în lagăre de concentrare, profesori, medici, politicieni sau ţărani s-au trezit peste noapte arestaţi, supuşi torturilor şi trimişi în închisoare. În calitate de apărător al drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, Avocatul Poporului consideră că gratitudinea pe care poporul român o datorează martirilor din temnițele comuniste, pentru curajul şi sacrificiul acestora, trebuie să se reflecte şi în modul în care instituţiile statului se raportează la această categorie specială de persoane, pe care legiuitorul român a înțeles să o protejeze”. Din păcate au rămas doar vorbele.
Cine a fost Părintele Nicolae, tatăl Leopoldinei Bălănuță
Preotul Nicolae Bălănuţă, născut la 27 august 1911 în localitatea Străoane de Sus, Vrancea, a studiat la Seminarul din Galaţi şi la Facultatea de Teologie din Cernăuţi. A slujit în parohia Păuleşti, Vrancea, şi la capela militară din Focşani. A fost luat prizonier pe Frontul de Est, iar între anii 1958 - 1961 a fost închis, se arată în lucrarea „Martiri şi mărturisitori ai Bisericii din România (1948 – 1989)” din Colecția Cicerone Ionițoiu, disponibilă pe Archive.org.
Istoricul CNSAS Adrian Nicolae Petcu, care i-a studiat dosarul și i-a publicat fișa matricolă în ziarul Lumina al Patriarhiei Române, vine cu mai multe amănunte despre tatăl Leopoldiei Bălănuță: „Tânărul Bălănuţă a primit darul preoţiei la 25 iulie 1935, la 24 de ani, pe seama Parohiei Păuleşti, judeţul Vrancea. Date despre activitatea sa pastoral-misionară nu se regăsesc în dosarul penal întocmit de Securitate. Aflăm că în 1941 a fost mobilizat pe frontul de est în calitate de confesor militar şi că la 20 august 1944 a căzut prizonier la sovietici. La 17 iunie 1946 a fost repatriat. Ulterior, avea să ajungă preot la capela militară din Focşani, mai apoi devenită Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” şi chiar să ocupe postul de protopop de Focşani. În această postură, la 25 ianuarie 1958 a fost ridicat de Securitate şi trimis în arestul Direcţiei Regionale a Ministerului Afacerilor Interne din Galaţi. După întocmirea formelor penale preliminare, la puţin timp a fost trimis în lagărul de muncă forţată de la Culmea.
În urma cercetărilor întreprinse de Securitate, despre părintele Bălănuţă se arăta: „Din materialul ce-l deţinem asupra sa, reiese că înainte de 23 august 1944 a desfăşurat activitate legionară, deţinând funcţia de şef de garnizoană legionară; în ultima perioadă a fost semnalat cu manifestări duşmănoase împotriva măsurilor luate de guvern şi partid”. În consecinţă, prin Ordinul MAI nr. 10.003 din 15 aprilie 1958, părintele Bălănuţă era trimis în detenţie administrativă, în lagăr de muncă, pentru o perioadă de 36 de luni. De la Culmea, în septembrie 1959 este mutat în lagărul de la Periprava. La 23 februarie 1961 a fost eliberat din lagărul de la Periprava. S-a întors la Focşani, în mijlocul familiei, dar nu i s-a permis reintegrarea în preoţie. O perioadă de timp a lucrat ca muncitor la Fabrica de Mobilă din Focşani. Mai apoi avea să fie reintegrat la Parohia Cosmeşti, iar după un an, la fosta capelă militară din Focşani. La 17 iulie 1986 a decedat.”
A salvat de la demolare Biserica „Sfinții Constantin și Elena” din Focșani
Presa locală amintește că lui i se datorează salvarea de la demolare a Bisericii „Sfinții Constantin și Elena” din Focșani, după cutremurul din 1977.
Ctitorită de marele serdar Constantin Dinică Robescu la 1815, biserica a fost donată în 1899, de urmașul familiei, Ioan Robescu, Garnizoanei Focșani. Azi biserica e în mari nevoi, după cum scriu ziarele din Focșani.
Leopoldina s-a născut în satul Hăulişca, comuna Păuleşti, la miezul nopții dintre 21 şi 22 noiembrie 1934, dar din pricina iernii grele și a vrerii tatălui a fost declarată în scripte abia pe 10 decembrie.
Intrat în armată în 1941, la declanșarea Războiului Sfânt pentru eliberarea Basarabiei și a nordului Bucovinei, la fel ca și Părintele Justin, ca preot confesor, Părintele Nicolae primește gradul de maior și luptă în linia întâi pe Frontul de Est doar pentru a fi închis și de rușii din URSS și de agenții lor din România.
Părintele Nicolae a fost căsătorit cu doamna Sanda și împreună au avut două fete, Leopoldina și Claudia, care a devenit profesoară de chimie și s-a săvârșit la 74 de ani, în iulie 2007. Leopoldina s-a născut în satul Hăulişca, comuna Păuleşti, la miezul nopții dintre 21 şi 22 noiembrie 1934, dar din pricina iernii grele și a vrerii tatălui a fost declarată în scripte abia pe 10 decembrie. Actrița Leopoldina Bălănuță a plecat la Domnul în 1998, după ce urmărise un meci de fotbal Ungaria - România la care s-a enervat când maghiarii au fluierat imnul nostru național, „Deșteaptă-te, Române!”. Era 14 octombrie, ziua Sfintei Parascheva.