Actorul Michele Morrone, critici dure pentru televiziunile din România: trist și descurajant

Michele Morrone. Sursa foto: Instagram/ iammichelemorroneofficial

Actorul italian, Michele Morrone a fost în România preț de câteva zile, cel mai probabil pentru a petrece timp cu iubita lui Bogdana Tancău. După ce a vizitat Bucureștiul și Branul, actorul a adresat un apel televiziunilor.

Actorul îndeamnă la educarea tinerilor

Michele Morrone cunoscut la nivel internațional prin prisma filmului 365 a transmis un mesaj televiziunilor din România.

„Ce minunat în România, o țară frumoasă. Tocmai de aceea vreau să scriu acest mesaj. După părerea mea, un popor ca România ar trebui să investească mai mult în educația tinerilor, începând de la artă, muzică, cinema literatură și mai ales istorie. Este atât de trist și descurajant să vezi televiziunea românească, ( nu toate) că încearcă să coboare nivelul cultural al unui popor cu o istorie atât de bogată și minunată. Difuzând cele mai groaznice gunoaie pe care le poate vedea un tânăr.

Michele Morrone în București. Sursa foto: Instagram/ iammichelemorroneofficial

Fac un apel la televiziuni: educați-vă tinerii despre cultură, despre toate minunile istoriei voastre. Despre creștere personală a indivizilor, pentru că într-o zi acești copii vor fi bătrâni și vor continua să vizioneze gunoiul din programele voastre de televiziune dezgustătoare și ignorante. Nu vor crește niciodată”, a scris actorul pe pagina lui de Instagram.

Cine este Bogdana Tancău

Acesta ar fi venit în România pentru a fi alături de iubita lui Bogdana Tancău care numai ce și-a serbat ziua de naștere. Aceasta este antrenoare de fitness de peste 10 ani. Potrivit informațiilor din spațiul public, Bogdana nu ar fi o străină nici pentru celebrii frați Tate. Cert este că a intrat în atenția presei după ce a fost surprinsă alături de Michelle pe plaiuri elene.

Pentru ea, actorul și-ar fi părăsit iubita și ar fi decis să i se alăture într-o vacanță la Mykonos. Iată că lucrurile nu s-au terminat aici, asta pentru că Michelle a ajuns chiar și în România. Rămâne de văzut cât de departe va merge această relație.