Actorul Dev Patel și-a riscat viața într-o luptă de stradă. Incidentul s-a petrecut în Australia. Video

Sursa foto. Flickr

Cunoscutul actor Dev Patel, câștigător al premiului Oscar, pentru filmul Slumdog Millionaire, și-a riscat într-o luptă pe stradă. Actorul a intervenit pentru a opri o femeie înarmată cu un cuțit care intenționa să înjunghie un bărbat. Incidentul s-a petrecut în orașul australian Adelaide.

Actorul Dev Patel a devenit faimos pentru rolul principal din filmul Slumdog Millionaire care i-a adus un premiu Oscar în 2008. Acum a revenit în atenția publicului, în Australia, după ce a împiedicat o posibilă crimă. El a intervenit în lupta dintre un bărbat și o femeie, care își reglau conturile pe o stradă, în fața unei benzinării din orașul Adelaide, în noaptea de 1 august. Dev Patel a intervenit în incident și a pus capăt conflictului, oprind-o pe femeie care tocmai își înjunghiase victima în piept. Bărbatul a fost preluat de autoritățile medicale pentru îngrijiri. Purtătorul de cuvânt al actorului a precizat că acesta a intervenit din instinct a spus că starul de cinema „a acționat din instinct”.

„Putem să confirmăm că noaptea trecută, în Adelaide, Dev Patel și prietenii săi au fost martorii unei altercații violente care se desfășura deja în afara magazinului”, au spus reprezentanții cunoscutului actor.

Aceștia au precizat că Dev Patel a acționat din instinct și a încercat să calmeze situația oprind lupta înainte să se încheie cu o crimă.

„Din fericire, grupul a acționat cu succes și a rămas la fața locului pentru a se asigura că va veni poliția și, într-un final, ambulanța”, au mai arătat reprezentanții lui Dev Patel.

Autoritățile au inițiat o anchetă

Autoritățile care au preluat cazul pentru investigații au stabilit că lupta dintre bărbat și femeie a pornit în stradă. Ulterior, cei doi au intrat în benzinărie, unde femeia l-a înjunghiat pe bărbat în piept. A fost momentul în care martorii au intervenit pentru a stopa agresiunea. Polițiștii au relatat că un bărbat de 32 de ani, din Glengowrie, a fost tratat la fața locului de ofițerii de pe ambulanță. Mai apoi, acesta a fost transportat la Spitalul Regal din Adelaide, Australia. Pe de altă parte, femeia agresoare, în vârstă de 34 de ani, care l-a înjunghiat pe bărbat, a fost arestată, potrivit The Guardian.

„Nu există eroi în această situație și, din păcate, acest incident expune o problemă sistemică mai amplă întâmpinată de membrii marginalizați ai societății care nu sunt tratați cu demnitatea și respectul pe care îl merită”, au spus reprezentanții lui Patel.

Ei și-au exprimat speranța că după acest incident politicienii vor găsi soluții pentru ca astfel de situații să nu se mai repete.

„Sperăm că aceeași atenție din partea mass-mediei pe care acest incident îl primește (numai pentru că Dev, o persoană faimoasă, a fost implicat) poate fi un catalizator pentru ca politicienii să arate compasiune pentru a veni cu soluții pe termen lung pentru a-i ajuta nu doar pe cei care au fost implicați [în incident], ci pentru întreaga comunitate”, au mai arătat aceștia, conform BBC News.