Tiberiu Popovici vorbeşte despre sine ca despre un puşti căruia îi place să spună glume. Aşa a ajuns să susţină spectacole de stand-up comedy. Însă, în cei câţiva ani de când urcă pe scenă, a învăţat că, şi dacă aceasta se dărâmă sau managerul fuge cu banii, actorul trebuie să zâmbească pentru public.

EVZ a stat de vorbă cu unul dintre tinerii despre care se poate spune că au făcut pionierat în stand-up comedy în România.

EVZ: Cum de te-ai apucat de stand-up comedy? Tiberiu Popovici: Când eram în liceu nu ştiam să dansez şi, când mergeam la petreceri, în loc să mă duc în sufragerie, unde erau oamenii cu dansul, mă duceam în bucătărie, îmi luam ceva de băut şi începeam să glumesc cu cine mai era pe acolo. Pe măsură ce trecea timpul, petrecerea se muta din sufragerie în bucătărie. Atunci am început să mă gândesc că mi-ar plăcea să transform asta într-o carieră. A urmat Facultatea de Teatru, apoi primul club de comedie din România şi lucrurile s-au legat. Vorba prietenului meu Spike - visele devin realitate!

Ce te-a impresionat din experienţele trăite pe scenă? Cea mai placută experienţă pe care am trăit-o pe scenă s-a petrecut la Teatrul de Vară din Costineşti. Era plin şi eu aveam trei apariţii în seara respectivă. Primele două au ieşit atât de bine, încât la a treia repriză de stand-up m-au chemat pe scenă scandându-mi numele. Ti-be-riu! Ti-be-riu! Îţi dai seama că am crescut enorm în proprii ochi dupa faza asta... (râde, n.r.). Aproape două mii de oameni care îţi strigă numele şi nu vor să te linşeze - asta l-ar face pe orice puştan să se umfle în pene, iar eu eram (şi sunt încă!) un puştan. Dar trece!

Cât timp experienţele neplăcute trăite pe scenă sunt mai trezitoare decât o galeată de cafea neagră şi un duş rece făcut cu furtunul de pompieri, poţi alege să fii orgolios sau realist. Apar oameni beţi, organizări dubioase, manageri care fură şi condiţii tehnice sub standard, iar tu, artistul, trebuie să le întâmpini cu zâmbetul pe buze pentru că asta ţi-e meseria.

Am trăi suficiente experienţe neplăcute pe scenă, dar nu stau să mă gândesc prea mult la ele. Nu putem avea numai zile bune, iar un pic de stoicism nu strică nimanui.

Cât şi cum ''gustă'' românii stand-up comedy? Românii gustă stand-up comedy din plin. După entertainment-ul îndoielnic şi prefabricat pe care l-au servit mai marii showbizz-ului postdecembrist autohton s-a întâmplat ceva interesant.

Românii nu sunt proşti şi nu doresc să fie luaţi de proşti. Prin urmare, şi-au dorit altceva şi au dat navală către toate tipurile de prestaţii live - concerte, show-uri de improvizaţie, iluzionism, seri de poezie, stand-up comedy etc. Scena va aparţine întotdeauna celor care sunt în stare să presteze live. Stand-up comedy răspunde nevoii oamenilor de a spune lucrurilor pe nume şi de a dezasambla cu umor problemele vieţii cotidiene. Cred că din acest motiv a prins atât de bine.

Cine răspunde mai bine la stand-up comedy: ardelenii, moldovenii sau oltenii? Oamenii educaţi şi cu simţul ironiei la purtător răspund cel mai bine la stand-up comedy, indiferent din ce parte a ţării sunt. Îmi place să fac show-uri în centrele universitare - Timişoara, Braşov, Constanţa, Iaşi, Bacău, Cluj etc.

Studenţii şi tinerii profesionisti sunt cei mai tari! Avem cu cine şi cu ce să facem lucruri interesante în ţara asta!

Românii râd mai uşor la glumele cu tenta sexuală... Naţionalitatea nu are legătură cu uşurinţa cu care râd oamenii la glumele cu tentă sexuală. E o chestiune care vine din educaţia sexuală monstruos de prost gândită şi generatoare de tabu-uri împletită cu un fals puritanism inerent fiinţei umane.

Avem internet wireless, gps, neurochirugie şi trimitem în mod regulat oameni în spatiu, dar nu vrem să recunoaştem că facem dragoste şi că mergem la toaletă. E o ciudăţenie a oamenilor de peste tot pe care o dezaprob, dar care îmi foloseşte pentru că nu e aşa mare scofală să faci oamenii să râda la glume fără perdea.

Despre ce subiect/persoana nu ai spune niciodată glume? Îmi este imposibil să fac umor bazat pe subiecte şi persoane care nu mă interesează. Nu cred că e cazul să dau exemple de lucruri care nu mă interesează, pentru că oamenii cresc şi interesele se schimbă.

În principiu, sunt un tip deschis şi cred că în fiecare aspect al vieţii e un filon de umor care aşteaptă să fie scos la lumină la fel cum Michelangello credea ca în fiecare piatră e o statuie. Şi iată cum tocmai m-am comparat cu un geniu renascentist (râde), că tot spuneam mai devreme despre orgoliu şi cum mi-a trecut!

Ce le lipseşte românilor care fac stand-up comedy pentru a avea succes în străinătate? Biletul de avion! Glumesc. Românii deja au început să se arate pe la concursuri de stand-up de afară şi să le mai şi câştige.

Dar mai există un unghi din care trebuie privită problema: eu sunt un artist român şi aş vrea să-mi fac meseria în ţara mea, fără să trebuiască să caut succesul peste hotare ca să primesc abia apoi recunoaştere acasă.

Se poate trăi bine din stand-up comedy? Întrebarea asta îmi aminteşte de un slogan electoral mai vechi. Nu ştiu ce să zic despre "bine", dar de trăit se poate trăi. De când fac stand-up comedy nu a trebuit să îmi iau vreun alt job.

Este o profesie, nu doar o pasiune. Pe lângă faptul că îmi place enorm ce fac, stand-up comedy este acel ceva care îmi plăteşte facturile. Şi cred că asta e bine!