Activiștii pentru drepturile omului, cu ochii pe americani

Administraţia Trump va propune anul viitor o reglementare conform căreia toţi călătorii, inclusiv cetăţenii americani, vor trebui fotografiaţi la intrarea şi la ieşirea pe și de pe teritoriul Statelor Unite. Numai anunțul acestei posibile reglementări a atras deja opoziția activiștilor pentru drepturile omului.

Reglementarea va  fi propusă în iulie de Departamentul Securităţi Interne, aceasta urmând să facă parte dintr-un sistem amplu de localizare a călătorilor la intrarea/ieşirea din SUA, arată Reuters, conform Agerpres. Administraţia Trump explică faptul că scanarea facială va combate utilizarea frauduloasă a documentelor de călătorie americane şi va ajuta la identificarea infractorilor şi a persoanelor suspectate de terorism.

Activiștii pentru drepturile omului însă, nu agrează deloc noua propunere. ”Călătorii, inclusiv cetăţenii SUA, nu ar trebui să fie obligaţi să se supună scanărilor biometrice invazive drept condiţie pentru exercitarea dreptului lor constituţional de a călători”, a subliniat Jay Stanley, analist principal la Uniunea Americană pentru Libertăţi Civile, într-un comunicat de presă transmis publicității, luni.

Administraţia americană mai intenţionează să emită în această lună o reglementare separată de extindere accelerată a unui proiect pilot de colectare de fotografii şi amprente digitale ale călătorilor străini, proiect implementat deja în anumite aeroporturi.