Pachetul inițial de reforme promis zonei euro de premierul grec Alexis Tsipras a trecut miercuri după-amiază prima barieră legislativă, fiind avizat de cele patru comisii specializate din Parlamentul de la Atena, legislativul grec urmând - probabil spre miezul nopții - să se pronunțe prin vot asupra acestor măsuri, precum și a acordului în ansamblu, transmite agenția EFE.
"Este un acord dificil și numai timpul va putea spune dacă este sustenabil", a spus în fața comisiei parlamentare pentru reforme ministrul de finanțe Euclid Tsakalotos. El a subliniat că noile măsuri de austeritate vor amplifica recesiunea, dar a evidențiat și unele elemente pozitive ale înțelegerii, precum diminuarea țintei excedentului primar la buget.
Tsakalotos a recunoscut totodată că acest acord a produs controverse în interiorul partidului de guvernământ Syriza, mai mult de jumătate dintre membrii comitetului central al acestuia (109 din 200) cerând respingerea unui astfel de înțelegeri 'incompatibile cu ideile și principiile stângii și mai ales cu nevoile celor mai săraci'.
Însuși liderul Syriza, premierul Tsipras, acuzat că a 'capitulat' în fața zonei euro și în special a Germaniei, a admis că nu crede în textul pe care l-a semnat, dar îl va aplica pentru a evita un dezastru, și a cerut deputaților să păstreze unitatea partidului în aceste momente dificile.
El a promis liderilor zonei euro că până astăzi, miercuri, se vor adopta actele normative privind creșterea TVA, reforma sistemului de pensii, independența oficiului național de statistică, crearea unei autorități fiscale și înăsprirea sancțiunilor pentru evaziune fiscală.
Deși mai mulți membri ai Syriza s-au pronunțat împotriva acordului, unii dându-și chiar demisia, se așteaptă ca acesta să treacă și de plenului Parlamentului, mai ales cu ajutorul voturilor opoziției de dreapta.
Cât despre reacția populației, pentru miercuri au fost convocate mai multe greve în sectorul public, dar participarea la aceste acțiuni a fost sub așteptări. O manifestație anti-austeritate urmează să se desfășoare în cursul serii în fața parlamentului.
Între timp, Eurogrupul a anunțat că se va reuni joi dimineață prin teleconferință pentru a evalua dacă Atena a îndeplinit primele obligații asumate și pentru a discuta propunerea Comisiei Europene de a acorda Greciei un credit punte în valoare de 7 miliarde de euro destinat plăților urgente.