Fără ca administrația Trump sau Kremlinul să facă vreo declarație publică, Statele Unite și Rusia își coordonează acțiunile în Siria.
La începutul săptămânii un convoi de blindate al Statelor Unite, toate arborând steagul american, a traversat frontiera dintre Irak și Siria, luând poziții în jurul orașului strategic sirian Manbij.
Din ianuarie 2014 până în august 2016, Manbij, care se află la 30 de kilometri de Eufrat, a fost ocupat de ISIS, până când jihadiștii au fost alungați de un puternic contingent de kurzi sprijinit de americani, aparținând Forțelor Democrate Siriene (FDS).
Cu câteva ore înainte ca blindatele americane să se îndrepte spre Manbij, FDS a cedat zone întregi de la periferia orașului armatei siriene sprijinite de Rusia.
Și restul orașului, a anunțat FDS, urmează să fie cedat autorităților siriene. Deși unele rapoarte au sugerat că ocuparea de poziții la Manbij a americanilor avea ca scop prevenirea ca acesta să devină obiect de dispută între forțele turce și cele kurde, intervenția blindatelor Statelor Unite pare să indice și că – fără nici o declarație publică – rușii și americanii par să fi ajuns în sfârșit la un acord de împărțire a comenzii în diferitele zone de conflict, se arată într-o analiză Asia Times.
În timpul campaniei sale prezidențiale, Donald Trump a spus frecvent că dorește să colaboreze cu Moscova pentru a pune capăt existenței ISIS în Orientul Mijlociu.
S-a peculat că aceasta ar însemna o cooperare în orașul Idlib din nord-vestul țării, controlat de rebeli, urmată de o ofensivă comună ruso-americană asupra Raqqa, „capitala” de facto a ISIS de pe malul de est al Eufratului.
Trimițând trupe săptămâna aceasta în Siria, Statele Unite par să spună: Manbij este primul pe listă, nu Idlib, iar Raqqa urmează.
La cele două runde de negocieri din Kazahstan a participat și un diplomat de la Departamentul de Stat american, în timp ce secretarul de stat Rex Tillerson nu a participat la negocierile de la Geneva. De când a preluat conducerea Departamentului de Stat, Tillerson a păstrat tăcere totală în legătură cu Siria.
În locul lui Tillerson, la Geneva a mers adjunctul asistentului secretarului de stat, Michael Ratney, în vreme ce Rusia a fost reprezentată de adjunctul ministrului de Externe, Ghenadi Gatilov.
Afacerile americane din Siria par să fi fost trecute mai degrabă sub direcția Pentagonului decât a Departamentului de Stat.
La câteva zile după ce forțele americane au intrat în Siria, a avut loc un miting în Antalia, la care au participat șeful statelor majore reunite american, Joseph Dunsford, omologul său rus, Valeri Gherasimov și șeful marelui stat major turc, Hulusi Akar.
Cei trei au discutat condițiile de colaborare în Siria, ceea ce începuse deja să se petreacă la Manbij, unde desfășurarea de blindate americase, cu un contingent de 500 de US Rangers, era supravegheată din cer de forțele aeriene ruse.
US Rangers nu sunt o glumă: ei reprezintă o forță de elită, antrenași în asalturi aeriene și în raiduri directe. Faptul că tocmai ei au fost însărcinați cu menținerea păcii în Manbij și probabil să participe la asaltul asupra orașului Raqqa arată cât de serios vrea să se implice Trump în războiul împotriva terorismului islamic.
Rangers-ii au fost folosiți mai înainte în misiuni în Kabul, Bagdad, Ramadi și Mossul, și este aproape sigur că intervenția lor în teatrul de operațiuni din Siria va fi remarcabilă.
Săptămâna trecută a mai avut însă loc un eveniment important, când ofițeri americani s-au întâlnit la sediul militar operațional din sudul Turcia, condus de CIA, cu rebeli sirieni moderați, cărora le-au dat termen două săptămâni să se unească sau să piardă definitiv orice sprijin american viitor.
Acest ultimatum, care trebuie să fi sunat deosebit de plăcut în urechile rușilor, a fost dat unor grupări importante, precum Legiunea Sham – alcătuită din foști membri ai Frăției Musulmane și foarte activă în zona Alep – și Jaish al-Nasr, care operează în zona orașului Hama.
Astfel, se va stabili ce forțe vor supraviețui războiului din Siria și cum va arăta la final harta sferelor de influență.
Președintele Erdogan, care controlează acum orașele de frontieră Azaz, Jarablus și Kobane, visa la o zonă tampon de circa 5000 de kilometri pătrați în sudul Turciei, care să includă Manbij și Raqqa, sperând că asta va pune capăt amenințării kurde la frontiera sa și va oferi suficient spațiu pentru instalarea celor 2,3 milioane de refugiați sirienie care trăiesc în Turcia din 2011.
Însă nici Raqqa și nici Deir ez-Zor nu vor face parte din enclava turcească, dar nu vor fi date nici kurzilor, arată analiza din Asia Times. FDS, care încă se bucură de sprijinul administrației Trump, ar putea fi invitate să participe la eliberarea orașelor, așa cum au făcut anul trecut în august la Manbij, însă fără a li se permite să și administreze cuceririle.
Atât Raqqa cât și Deir ez-Zor vor conferi o imagine simbolică puternică celui care ajunge primul la porțile lor și primește onoarea de a-l izgoni sau lichida pe liderul ISIS Abu Bakr Al-Baghdadi.
Se pare că, în ciuda așteptării multora, americanii sunt cei care se află în fruntea cursei spre Raqqa, urmați foarte aproape de ruși.
De altfel, Debka afirma că intervenția trupelor speciale americane la Manbij are drept scop să nu le permită forțelor ruse să preia inițiativa în zonă. Însă intervenția a avut loc în mod evident cu acordul și în coordonare cu Moscova.