Acord între ISRAEL şi HAMAS pentru încetarea focului în Gaza, începând de vineri

Acord între ISRAEL şi HAMAS pentru încetarea focului în Gaza, începând de vineri

Israelul şi gruparea islamistă Hamas au ajuns la un acord pentru încetarea focului în Fâşia Gaza, începând de vineri, ora 03.00 GMT, a anunţat un responsabil israelian sub rezerva anonimatului, relatează AFP.

Protagoniştii conflictului „au ajuns la un acord pentru un armistiţiu începând de vineri, la 06.00 dimineaţa (ora locală)”, a indicat sursa citată, potrivit Agerpres.

Hamas, care a respins la începutul săptămânii o primă iniţiativă de încetare a focului formulată de Egipt şi acceptată de Israel, nu a confirmat încă acordul.

Cele două tabere au convenit asupra unui armistiţiu umanitar de cinci ore joi, programat între orele 07.00 şi 12.00 GMT.

Ne puteți urmări și pe Google News

De la declanşarea conflictului, la 8 iulie, peste 230 de palestinieni au fost ucişi în bombardamentele israeliene din Fâşia Gaza, enclavă controlată de gruparea Hamas.

Armata israeliană şi mişcarea palestiniană Hamas au confirmat încetarea atacurilor joi, la ora 07.00 GMT, conform unui armistiţiu din motive umanitare cerut de ONU.

„Armata suspendă atacurile până la ora 15.00 (12.00 GMT) pentru a respecta un armistiţiu umanitar. Dacă Hamas încalcă acest acord de încetare a violenţelor, armata va riposta”, au indicat surse militare israeliene.