Achraf Hakim, starul PSG, acuzat de fapte foarte grave. Procurorii francezi au demarat o anchetă în regim de urgență

sursa foto: Achraf Hakimi/facebook

Procurorii francezi au deschis, luni, o anchetă penală în cazul presupusului viol comis de fundașul echipei Paris Saint-Germain, Achraf Hakimi, a declarat o sursă apropiată de acest caz.

O femeie în vârstă de 24 de ani l-a acuzat pe internaționalul marocan că a violat-o în locuința sa, dintr-o suburbie a Parisului, pe data de 25 februarie.

Potrivit sursei, care confirmă un articol din cotidianul Parisien, femeia a raportat incidentul la o secție de poliție duminică, dar nu a depus plângere.

Parchetul care se ocupă de acest caz, de la Nanterrem, a refuzat să comenteze cazul. Cu toate acestea, un anchetator s-a plâns că ”informațiile deja făcute publice”, în mass-media, ”au subminat investigațiile necesare pentru aflarea adevărului”.

Hakimi a făcut parte din echipa Marocului care a jucat ”finala mică”, la Cupa Mondială din Qatar.

Născut la Madrid, Hakimi a reușit să înscrie din penalty, în fața Spaniei și a dus Marocul pe un teritoriu necunoscut, echipa nord-africană devenind astfel prima din lumea arabă care a ajuns în ultimele patru locuri la o Cupă Mondială, informează france24.com.

Ce arată raportul Poliției din Paris

Potrivit raportului poliției pariziene, duminică, 26 februarie, o tânără s-a prezentat la secția de poliție din Nogent-sur-Marne (Val-de-Marne), unde le-a spus polițiștilor că a fost violată de către fundașul echipei Paris Saint-Germain, Achraf Hakimi.

Presupusa victimă, în vârstă de 23 de ani, locuiește în Fontenay-sous-Bois (Val-de-Marne) și a declarat că nu dorește să depună plângere, ci mai degrabă ”să facă o declarație de viol”.

Luni dimineața, anchetatorii au deschis de atunci o anchetă în acest caz, pe baza declarațiilor denunțătoarei. Potrivit unei surse, Hakim și tânăra au intrat în contact pentru prima dată pe 16 ianuarie, prin intermediul rețelei de socializare Instagram.

Cei doi s-au întâlnit sâmbătă, 25 februarie, în cursul nopții, când tânăra s-ar fi deplasat la domiciliul jucătorului din Boulogne, la bordul unui taximetru comandat de marocan.

Potrivit tinerei, lucrurile au scăpat de sub control în locuința lui Hakimi, iar internaționalul marocan ar fi sărutat-o pe gură, i-ar fi ridicat hainele și i-ar fi sărutat sânii, în ciuda refuzului acesteia.

A fost abuzată

De asemenea, femeia susține că starul lui PSG a comis a abuzat-o în ciuda protestelor ei.

În Franța, un asemenea gest este considerat, la fel ca și în România, un viol, fapta fiind pedepsită de Codul Penal.

Tânăra victimă a reușit în cele din urmă să se elibereze de fotbalist împingându-l cu piciorul, scriu jurnaliștii de la pulsesports.ng.