Achizițiile publice ale generalului Zisu ar fi fost vizate de fiul unor procurori DNA
- Emanuel Nițulescu
- 17 februarie 2025, 17:11
Cătălin Zisu. Sursa foto Arhiva EVZAcuzațiile DNA care zguduie structurile de putere din România, implicând nume grele din armată, justiție și mediul politic par să implice chiar și oameni din DNA. Generalul Cătălin-Ștefăniță Zisu, fost șef al Comandamentului Logistic Întrunit (CLÎ), l-ar fi angajat pe Alin Bogdan Alexandru, fiul unor foști procurori DNA, pentru a superviza achizițiile publice ale instituției, potrivit Independent News.
O carieră facilitată de relații puternice
În 2010, Alin Bogdan Alexandru, pe atunci avocat și membru al Baroului București, ar fi fost recrutat de generalul Zisu în cadrul CLÎ. La scurt timp, a fost avansat în funcția de consilier juridic, primind și un grad de ofițer de justiție militară. Această promovare a venit într-un moment în care tatăl său, Ion Alexandru, era procuror militar la DNA, având în subordine investigarea cazurilor de corupție din armată.
Nu după mult timp, în 2011, Alexandru jr. a fost numit șef al Biroului de analiză și atribuire a contractelor de achiziție publică din cadrul CLÎ. De aici, el a avut acces la toate investițiile, reparațiile și achizițiile logistice ale armatei, inclusiv la cele pentru baze militare strategice precum Deveselu, Câmpia Turzii și Mihail Kogălniceanu.

Baza militară Mihail Kogalniceanu. Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Generalul Zisu, legături cu alți generali influenți
Generalul Zisu nu ar fi acționat singur, Acuzațiile arată că întreaga sa activitate în fruntea CLÎ a fost susținută de generalul Marian Hăpău, fost șef al Direcției Generale de Informații a Apărării (DGIA), serviciul secret al armatei. Hăpău, Zisu și fostul ministru al Apărării, Gabriel Oprea, ar fi format o rețea de influență care controla deciziile strategice legate de achizițiile publice din domeniul militar, scrie Independent News.
Potrivit surselor citate de „Independent News”, această grupare ar fi reușit să-și asigure protecție juridică și politică, consolidându-și pozițiile prin angajarea rudelor unor judecători și procurori în structurile armatei și oferindu-le grade militare.
Generalul Zisu, investigat pentru infracțiuni asimilate celor de corupție
În prezent, generalul Zisu este investigat de DNA pentru „suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție” între 2022 și 2023. Coincidența face ca investigația să fie condusă de același serviciu în care a activat tatăl lui Alin Bogdan Alexandru, procurorul Ion Alexandru.
Între timp, fiul acestuia și-a construit o carieră impresionantă, ajungând director la Inspecția Judiciară. Traseul său profesional a inclus și funcții de consilier juridic în Administrația Națională a Rezervelor de Stat, sub conducerea aceluiași general Zisu, și ulterior promovări rapide în Inspecția Judiciară a CSM.
Culoarele justiției militare și protecția sistemului
Cazul Alin Bogdan Alexandru ar conduce astfel la suspiciuni întemeiate privind existența „culoarelor” din justiția militară, prin care anumiți oficiali și apropiații lor beneficiază de protecție juridică. Colonelul (r) Doru Paraschiv, fost ofițer de contrainformații, a semnalat în repetate rânduri astfel de practici, acuzând că sistemul blochează accesul la o justiție independentă și nepărtinitoare.
Relația strânsă dintre generalul Zisu și familia Alexandru este confirmată și de faptul că Zisu i-a fost naș de cununie lui Alin Bogdan Alexandru. Acest detaliu întărește suspiciunile legate de posibila protecție juridică de care ar fi beneficiat gruparea Zisu-Hăpău-Oprea, mai scrie Independent News.