Achiziții trucate. Ofițerii CNA și procurorii anticorupție ai Procuraturii Anticorupție (PA) efectuează mai multe percheziții la patru bănuiți, miercuri, într-un dosar de abuz de serviciu, care vizează presupusele ilegalități comise la organizarea procedurilor de achiziții publice la Agenția Rezerve Materiale (ARM) a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), desfășurate în perioada 2023-2024.
Achiziții publice trucate
Potrivit materialelor administrate, persoane publice ale ARM sunt bănuite că ar fi favorizat un agent economic în vederea câștigării licitațiilor publice privind achiziționarea rezervelor de tablă profilată în cantitate de 25 000 m2, în sumă totală de 3 712 500 de lei, care depășește suma prevăzută în contract. În conformitate cu planul de achiziții publice pentru anul 2023, Agenția urma să achiziționeze tablă profilată în valoare de 3 187 500 lei.
Mai mult, știind cu certitudine că specificațiile tehnice ale agentului economic nu corespund specificațiilor tehnice din caietul de sarcini la tabla profilată, bănuiții ar fi acceptat și primit la păstrare 23 de rulouri de tablă profilată - în total 25 000 m2. În asemenea circumstanțe, persoanele publice din cadrul ARM a MAI au prejudiciat statul în sumă de 3 712 500 lei de lei.
Contracte publice-probe pentru acțiuni de urmărire penală
În prezent, Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție desfășoară acțiuni în vederea stabilirii și documentării tuturor persoanelor implicate în acțiunile ilegale menționate și atragerii la răspundere penală a acestora.
În urma perchezițiilor efectuate în birourile de serviciu ale funcționarilor vizați și la domiciliile acestora, precum și la reprezentanții unei companii beneficiare a licitațiilor presupus a fi trucate, au fost ridicate contracte de achiziție și alți purtători de informație. De asemenea, a fost sigilată marfa.
Organizate de către șefii de Agenție
Amintim că pe 3 aprilie 2024, 2 șefi ai Agenției Rezerve Materiale (ARM) a MAI au fost reținuți în cadrul unor cauze privind trucarea achizițiilor publice, soldate cu prejudicierea bugetului de stat în proporții deosebit de mari. Aceștia ar fi favorizat unii agenți economici în vederea câștigării licitațiilor publice privind achiziționarea rezervelor de păcură, grâu, zahăr, a unor utilaje tehnice și autovehicule.
Procuratura Anticorupție exercită urmărirea penală în comun cu CNA. Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată, iar cercetările în acest caz continuă.