Acesta este sfârșitul lui Putin. NATO, reacție fulger după masacrul din Bucha: ”Războiul trebuie să se încheie”

Sursa: Arhiva EVZ

Rușii au făcut masacru în Ucraina. Imaginile din orașul Bucha, cu sute de civili găsiți morți pe străzi, au făcut înconjurul lumii. Toții liderii lumii au reacționat, susținând că autorii acestor orori trebuie să plătească. Vladimir Putin este somat să oprească războiul.

Într-un interviu pentru CNN, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că este foarte clar că acest război trebuie să se încheie  şi că este responsabilitatea preşedintelui Vlaimir Putin să pună capăt războiului. Jens Stoltenberg a făcut această afirmație după ce jurnaliştii au relatat că au descoperit cadavre ale civililor în tot oraşul Bucha, iar unii par să fi fost executaţi deliberat de către ruşi.

Realizator: Există indicii conform cărora Rusia şi-ar modifica strategia în Ucraina. Discuţiile dintre cele două ţări au continuat la sfârşitul săptămânii acesteia. Ucraina s-a oferit să renunţe la obiectivul său de a adera, alegând în schimb neutralitatea. Alături de mine acum este secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Aş vrea să încep cu ştirea de la Bucha, în Ucraina, o suburbie a Kievului, şi aş vrea să îi avertizez pe telespectatorii noştri că imaginile pe care le vom arăta sunt dure. Jurnaliştii au relatat că au descoperit cadavre ale civililor în tot oraşul, iar unii par să fi fost executaţi deliberat de către ruşi. Ministrul ucrainean de externe afirmă că ruşii încearcă să elimine cât de mulţi ucraineni pot. Aşa că întrebarea mea pentru dvs este următoarea: este acesta un genocid?

Jens Stoltenberg: Este vorba de o brutalitate împotriva civililor pe care nu am mai întâlnit-o de decenii în Europa şi este oribilă şi este absolut inacceptabil faptul că persoanele sunt vizate şi ucise. Acest lucru subliniază încă o dată importanţa faptului că acest război trebuie să se încheie şi că este responsabilitatea preşedintelui Putin să pună capăt războiului. Este totodată foarte important faptul că Tribunalul Penal Internaţional a deschis o anchetă referitoare la potenţiale crime de război în Ucraina şi că toate faptele sunt dezvăluite şi trebuie ca toţi cei responsabili să fie traşi la răspundere. Ancheta TPI este binevenită.

Realizator: Oficiali ucraineni spun că au preluat controlul asupra întregii regiuni Kiev după ce rusia şi-a retras trupele. Este aceasta o înfrângere pentru Rusia şi credeţi că Putin îşi diminuează numărul obiectivelor în acest război?

Jens Stoltenberg: Ce vedem nu este o retragere adevărată, ci asistăm la faptul că Rusia îşi repoziţionează trupele şi că retrage unele dintrre ele pentru a le reînarma, pentru a le întări şi reaproviziona. Dar nu ar trebui să fim prea optimişti, pentru că atacurile vor continua şi suntem îngrijoraţi totodată de amplificarea atacurilor mai ales în sud şi est. Aşa că aceasta nu este o retragere adevărată, ci mai degrabă o schimbare de strategie, prin concentrarea pe sud şi pe est.

Realizator: Vreau să vă întreb despre felul în care ţările NATO ajută Ucraina. Luna trecută, la summitul NATO, preşedintele francez, Emmanuel Macron, a avertizat că a trimite tancuri în Ucraina ar reprezenta depăşirea unei linii roşii, că astfel NATO ar putea deveni o cobeligerantă. Au existat ştiri că NATO ar furniza avioane ruseşti Ucrainei. Depăşeşte acum NATO acea linie?

Jens Stoltenberg: Aliaţii NATO au susţinut Ucraina ani de zile şi ne-am intensificat ajutorul în săptămânile de după invazie. Să ne amintim că aliaţii NATO precum SUA, dar şi Marea Britanie şi Canada, dar şi alţii au antrenat ani de zile militarii ucraineni. Zeci de mii de soldaţi ucraineni aflaţi acum în luptă împotriva forţelor ruse invadatoare au fost pregătiţi de aliaţii NATO, aşa că forţele armate ucrainene sunt acum mai mari, mai bine echipate, mai bine antrenate şi mai bine conduse decât oricând, iar aceste lucruri se datorează în mare parte sprijinului primit timp de mulţi ani, în combinaţie cu bravura şi curajul trupelor ucrainene. De aceea pot rezista atât de mult şi lupta împotriva forţelor invadatoare. Aliaţii oferă sprijin prin intermediul livrării de arme moderne. Nu voi intra în detalii, dar aliaţii oferă sprijin semnificativ şi vedem că aceste sisteme moderne de armament fac diferenţa pe câmpul de luptă în fiecare, vedem că pot distruge vehiculele blindate ruseşti şi avioanele ruseşti. Realizator: Acest sprijin include şi avioane de luptă sovietice? Jens Stoltenberg: Nu cred că ar fi înţelept să me refer la fiecare sistem în parte...

Realizator: Am înţeles.

Jens Stoltenberg: Salut faptul şi este bine şi important că aliaţii NATO furnizează sprijin militar letal şi ajutoare militare nonletale, iar la summitul nostru de la Bruxelles din urmă cu câteva zile aliaţii şi-au reafirmat hotărârea de a continua să ofere ajutor şi suntem în contact direct cu autorităţile ucrainene când aliaţii noştri trimit ajutoare de diferite tipuri ucrainenilor.

Realizator: Aş vrea să vă întreb despre discuţia pe care aţi avut-o cu preşedintele Finlandei, săptămâna aceasta, despre posibila aderare a ţării sale la NATO. Credeţi că Finlanda va alege până la urmă să se alăture NATO şi ar trebui ca şi alte ţări din regiune să îi urmeze exemplul?

Jens Stoltenberg: Depinde de Finlanda să decidă - acesta este mesajul principal al NATO. Noi respectăm suveranitatea şi integritatea teritorială a Finlandei, ca şi dreptul lor de a-şi decide viitorul. Este vorba exact de ceea ce nu respectă Rusia, pentru că ei încearcă să recurgă la intimidare şi spun că dacă Finlanda va decide să adere la NATO vor exista consecinţe. Aşa că avem un dialog bun cu conducerea politică finlandeză, cu preşedintele finlandez, ca şi cu Suedia şi, desigur, depinde de ele să decidă. Dar, dacă vor cere acest lucru, mă aştept să fie bine primiţi de către toţi cei 30 de aliaţi şi vom găsi o modalitate de a-i primi cât mai repede în cadrul alianţei dacă vor dori acest lucru.