Culorile aduc mereu o notă veselă în viața noastră, însă nimeni nu s-ar fi gândit vreodată că există o culoare care provoacă dezgustul tuturor. După multe studii, specialiștii au descoperit care este cea mai urâtă culoare din lume, asociată de cele mai multe ori cu moartea.
Nuanțele viu colorate ne dau mereu o stare de bine și îți pot schimba dispoziția atunci când ai o zi proastă. De cele mai multe ori asociem culorile cu o rază de bucurie, însă există și culori mai sobre. În cazul românilor, negru este considerată o culoare reprezentativă pentru doliu, însă ea nu are același atribut și la nivel mondial. Sunt culori care ne induc starea de bine, însă există și acele nuanțe care ne fac mai morocănoși decât suntem deja.
Culorile au reprezentat mereu un subiect extrem de atractiv pentru specialiști, așa că, după multe studii, ei ne pot spune care este cea mai urâtă culoare din lume. Este asociată deseori cu murdăria sau chiar moartea și provoacă repulsie ori dezgust. Un studiu efectuat de către Institutului Pantone din Statele Unite ale Americii ne prezintă nuanța 448C drept cea mai urâtă culoare din lumea. Aceasta este un „maro închis plictisitor”.
De la ce a pornit căutarea celei mai urâte culori din lume
Studiile legate de cea mai urâtă culoare din lume au început la finalul anului 2000, atunci când guvernul australian a cerut să fie descoperită cea mai dezgustătoare nuanță din lume. Autoritățile erau îngrijorate de numărul mare de decese înregistrate în rândul fumătorilor. Pe an, aproximativ 24.000 de decese erau puse pe seama bolilor provocate de consumul de tutun.
Pentru a reduce acest număr mare de decese, s-au gândit la o campanie care să îi facă pe fumători să fie dezgustați de pachete de țigări, așa că au decis să folosească pentru designul acestora cea mai urâtă culoare din lume, care să fie asociată cu moartea.
Cercetătorii, cu ajutorul designerilor, au făcut un sondaj la care au participat mii de persoane. Studiul a durat aproximativ trei luni, la finalul cărora s-a desemnat că nuanța Pantone 448C este cea mai urâtă din lume. Aceasta este reprezentată de culoarea maro închis/ maro gri.
Din anul 2016, culoarea menționată a început să fie folosită pe pachetele de țigări din: Franța, Marea Britanie, Israel, Norvegia, Noua Zeelandă, Slovenia, Arabia Saudită, Uruguay, Thailanda, Turcia, Belgia și Țările de Jos.