Accident rutier în Slatina. O tânără drogată și băută a lovit șase mașini

O tânără drogată și băută a lovit șase mașini în Slatina / Sursă foto: Gazeta Noua

O tânără din Slatina a produs un accident rutier în noaptea dintre miercuri spre joi, 23-24 august. Femeia de 26 ani era sub influența drogurilor și alcoolului. Ea a avariat alte șase autoturisme.

O tânără în vârstă de 26 de ani, din Slatina, este cercetată penal. Ea s-a urcat băută și drogată la volan. Femeia a lovit cu autoturismul pe care îl conducea alte șase mașini parcate. Inpsectoratul de Poliție Județean (IPJ) Olt a transmis că accidentul s-a petrecut în seara zilei de miercuri, 23 august, la ora 22.10, pe strada Unirii din municipiul Slatina.

 „Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că o tânără de 26 de ani, din municipiul Slatina, în timp ce conducea un autoturism pe strada Unirii, din aceeași localitate, din cauze ce urmează a fi stabilite, a avariat șase autoturisme parcate.

În urma evenimentului rutier nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Şerban.

O tânără drogată și băută a lovit șase mașini

Polițiștii veniți la fața locului au observat că tânăra avea un comportament suspect. Ulterior, ea a fost testată cu aparatul etilotest. Rezultatul a indicat o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânăra a fost testată și cu aparatul drugtest, care a indicat prezența a trei substanțe psihoactive. Este vorba de T1C MDMA, T2C MTD și T3C KET.

Testare cu aparat etilotest / Sursă foto: Arhivă Evz

Femeia în vârstă de 26 de ani a fost condusă la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru prelevarea de mostre biologice. Polițiștii au deschis pe numele acesteia un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și a altor substanțe.

Tot mai mulți șoferi beți și drogați se urcă la volan

Statisticile oficiale ale Poliției Române arată că la fiecare trei ore un șofer drogat este prins la volan. Numărul conducătorilor auto care au fost prinși fiind sub influența substanțelor psihoactive în primele opt luni ale acestui an este în creștere cu 3% față de perioada similară a anului trecut.

Cel mai recent caz de acest gen este al lui Vlad Pascu, tânărul drogat de la 2 Mai. Șoferul a condus sub influența substanțelor interzise și a lovit mortal doi tineri în Vama Veche.

În plus, 5.375 de șoferi au fost prinși băuți la volan în perioada 1 ianuarie - 20 august 2023, la nivel național. Poliţiştii rutieri au reţinut numai în minivacanţa de Sfânta Maria aproape 4.000 de permise de conducere, dintre care 388 pentru consum de alcool şi 90 pentru consum de droguri