Cel puţin 43 de persoane au murit după ce un tren a deraiat miercuri în nordul Indiei, în apropiere de oraşul Kanpur, din statul Uttar Pradesh, au anunţat oficiali din poliţie şi reprezentanţi ai căilor ferate.
Toate persoanele rănite, dintre care unele erau în stare critică, au fost duse la spitalele din apropiere, a anunţat directorul general al Poliţiei din Uttar Pradesh, Javeed Ahmad, într-un mesaj publicat pe Twitter.
Imagini de la locul accidentului arată vagoane distruse şi sărite de pe şine. Două dintre vagoane au căzut de pe un pod într-un canal mic.
Unii pasageri au fost filmaţi în timp ce îşi adunau bagajele de lângă şine.
Sistemul învechit de căi ferate din India este al patrulea din lume. Circa 11.000 de trenuri transportă peste 20 de milioane de pasageri zilnic.
Însă mii de oameni mor anual în accidente de tren, inclusiv deraieri şi coliziuni.
Acesta a fost al treilea astfel de accident în ultimele săptămâni. Pe 20 noiembrie, cel puţin 146 de persoane au murit când un tren a deraiat în apropiere de acelaşi oraş.
Ministrul pentru Căi Ferate din India, Suresh Prabhu, a promis să înlocuiască şinele noi şi să îmbunătăţească măsurile de siguranţă, scrie news.ro.