20 de oameni şi-au pierdut viaţa, printre care şi câţiva copii, într-un accident în lanţ care a avut loc la sud-est de Cairo şi în care au fost implicate trei microbuze şi şase camioane.
Potrivit poliţiei locale, incidentul s-a produs din cauza ceţei foarte dense, care a redus vizibilitatea.
Peste 20 de ambulanţe şi echipe de intervenţie s-au deplasat la locul accidentului pentru a-i trasporta pe cei 25 de răniţi la spitalele apropiate. Mulţi dintre aceştia se aflau în stare critică.
Accidentele rutiere sunt foarte frecvente în Egipt, unde anual mor aproximativ 6.000 de oameni şi sunt răniţi alţi 30.000.
(13:25)