Accident cu opt victime la Hunedoara. Având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție care presupune suplimentarea resurselor operative.
Accident grav cu opt persoane implicate. Elicoptere SMURD au intervenit
Un accident rutier grav a avut loc la Hunedoara. Mai exact, accidentu s-a produs între două autoturisme, sâmbătă, în zona localităţii Şoimuş, fiind implicate opt persoane.
Potrivit ISU, la faţa locului, au fost alocate o autospecială de stingere, una de descarcerare, o autospecială de transport victime multiple şi trei ambulanţe SMURD. În sprijinul echipajelor de intervenţie, la caz au fost trimise şi trei ambulanţe aparţinând serviciului judeţean de ambulanţă. De asemenea, la faţa locului au ajuns două elicoptere SMURD.
„Sunt implicate două autoturisme. Accidentul a avut loc în localitatea Șoimuș ( DN 76). Având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție care presupune suplimentarea resurselor operative.
La fața locului, au fost alocate 1 autospecială de stingere, 1 descarcerare, 1 autospecială de transport victime multiple și 3 ambulanțe SMURD. În sprijinul echipajelor de intervenție, la caz au fost trimise și 3 ambulanțe aparținând serviciului județean de ambulanță. La fața locului a ajuns și 1 elicopter SMURD Din informațiile primite la acest moment, în accidentul rutier ar fi implicate 8 persoane. Misiunea este în dinamică”, a transmis ISU.
Polițiștii hunedoreni au deschis o anchetă în acest caz
Bogdan Nițu, purtător de cuvânt, IPJ Hunedoara, a transmis că un conducător auto de 65 de ani, din comuna Băița, care circula pe DN76, pe sensul de mers Chiscadaga-Deva, într-o curba la stânga, a pătruns pe contrasens și a lovit un alt autoturism.
„La data de 22 iunie 2024, in jurul orei 13.20, pe DN76, în localitatea Soimus, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că un conducător auto de 65 de ani, din comuna Băița, care circula pe DN76, pe sensul de mers Chiscadaga-Deva, într-o curba la stânga, a pătruns pe contrasens și a lovit un alt autoturism, care se deplasa din direcția opusă, fiind codus de o femeie de 39 de ani, din județul Timiș.
În urma evenimentului rutier, 5 persoane au fost rănite, dintre acestea 3 fiind transportate la UPU Deva, iar două au primit îngrijiri la fața locului. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală”, spune Bogdan Nițu, purtător de cuvânt, IPJ Hunedoara.