Accident feroviar grav la Orșova. Tată și fiu loviți de tren în tunelul pe care îl traversau spre casă
- Ionel Sclavone
- 10 iunie 2023, 11:55
Un bărbat și fiul său de 10 ani au fost victime ale unui accident feroviar, la Orșova. Cei doi au fost loviți de un tren, într-un tunel, deși circulau pe un refugiu de la marginea căii ferate. Din primele informații se pare că au fost loviți de ușa uitată deschisă a unui vagon. Poliția Transporturi Feroviare a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Accidentul feroviar s-a petrecut seara trecută în tunelul Coramnic din Orșova, judeţul Mehedinţi. Cei, tatăl și fiul de 10 ani se întorceau de la pescuit, iar acesta era singurul traseu pe care puteau ajunge acasă. Cei doi circulau pe un refugiu destinat pietonilor, pe marginea căii ferate.
În timp ce se aflau în tunel, o garnitură de tren a trecut și i-a acroșat, rănindu-i destul de grav. Astfel copilul în vârstă de 10 ani s-a ales cu piciorul drept rupt, iar tatăl, care a încercat să-l protejeze, a avut o fractură deschisă la piciorul stâng.
Bărbatul a reușit să solicite ajutorul autorităților la numărul de urgență 112, iar la locul solicitării au ajuns ambulanțele SMURD. Cei doi au fost scoși pe brațe de salvatori care i-au cărat până la ambulanțe unde a primit ajutor. Ulterior, au fost preluați de echipajele SMURD și trasportați la spital pentru îngrijiri de specialitate.
„Am reuşit să aducem ambele victime la ambulanţe. Bărbatul este în ambulanţa cu medic şi copilul este în echipajul SMURD. Ambele victime vor fi transportate la UPU Drobeta Turnu Severin”, a afirmat unul dintre pompieri care a participat la operațiunea de salvare, citat de observatornews.ro.
Intervenția a fost dificilă în tunel
Lucrătorii din cadrul ISU care au participat la acțiune au precizat că nu au reușit să ajungă la locul accidentului cu mașinile de intervenție, astfel că cei doi răniți au fost aduși pe brațe.
„Intervenţia a fost destul de dificilă pentru că a trebuit să parcurgem tot tunelul în lungime, de aproximativ 500 de m, să aducem victimele. La locul intervenţiei nu am putut să ajungem cu autospecialele şi toate materialele de prim ajutor, stabilizator, a atrebuit să le ducem şi să aducem victimele cu tărgile şi accesoriile din dotare”, a declarat Liviu Mirel Petria, plutonier adjunct, şef tură Detaşamentul de pompieri Orşova, conform sursei citate.
Pe perioada intervenției, traficul feroviar a fost întrerupt în zonă, astfel ca paramedicii și lucrătorii ISU să poată lucra în voie.
Ulterior, Poliția Transporturi Feroviare a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi încearcă să afle cum s-a petrecut totul. Conform unor surse, cei doi ar fi fost acroșați de ușa unui vagon a trenului CFR, uitată deschisă.