Fostul pompier ISU, arestat în Italia. În țară e condamnat pentru spargeri și proxenetism, dar a fentat justiția. Exclusiv
- Simona Ionescu
- 31 martie 2023, 14:14
Românul arestat în Italia pentru agresarea iubitei este condamnat în țară pentru spargeri și proxenetism. A fost pompier ISU, niciodată polițist.
Ionuț Daniel Niculae este un infractor periculos, fost pompier ISU, care era căutat de două poliții, așa cum am scris în 5 martie a.c., evz.ro prezentând în exclusivitate istoria acestui individ. În România dădea spargeri împreună cu un „tovarăș” , în Italia a vrut să-și omoare iubita și i-a incendiat mașina.
Procurorul și polițiștii din Treviso erau în alertă maximă din luna februarie, după ce iubita românului a reclamat că a fost amenințată cu moartea, supusă la violențe și că fostul partener i-a dat foc la mașină. Carabinierii au deschis un dosar cu Cod Roșu, de data aceasta, deși de un an de zile aveau plângeri făcute de femeie. Cel căutat era Ionuț Daniel Niculae, un român de 36 de ani, dat în urmărire europeană și de Poliția Română pentru fapte grave.
Femeia a cerut carabinierilor ca fostul iubit să fie prins înainte ca să o ucidă
Ana, o româncă în vârstă de 32 de ani, barmaniță în Treviso, a reclamat carabinierilor că este terorizată de fostul iubit Ionuț Daniel Niculae, fost pompier la ISU Argeș și a cerut protecție.
Femeia a cerut ca fostul iubit să fie prins înainte ca să o ucidă, așa cum a amenințat-o, sau să-i facă vreun rău fetiței ei de 6 ani.
Povestea a ajuns în atenția presei italiene după ce mașina Anei a fost incendiată în fața casei ei. Femeia a spus că de un an de zile trăiește un coșmar, e terorizată de bărbatul cu care nu mai vrea să continue relația. Iar Poliția și Parchetul a dat dovadă de prea multă înțelegere față de agresor, până în 15 februarie când pe stradă a ars mașina Anei și au intervenit pompierii și vecinii, care au fost evacuați din bloc de teama unei explozii.
Anchetatorii au găsit indicii că Niculae i-a incendiat mașina și au început să-l caute.
Amenințări cu moartea și incendierea mașinii
În dosar există și mesajele de amenințare. „Ori te întorci la mine, ori murim împreună. Alege cum vrei să mori. Sau îți voi arunca acid să nu se mai uite nimeni la tine, sau îți dau foc mașinii!”. „Întoarce-te la mine: îți plătesc mașina. Renunță la plângere și o vom lua de la capăt”.
În 13 februarie, după un alt refuz de a se împăca, bărbatul a amenințat-o că o va stropi cu acid și că îi va arde mașina. Două nopți mai târziu, mașina a luat foc.
Sunt multe semne de întrebare privind clemența de care s-a bucurat acest infractor periculos, cu fapte infracționale comise în Italia, dar și cu o condamnare în România. Se pare că s-a prezentat carabinierilor drept fost polițist și le-a prezentat o poveste cu acuzații la adresa Anei.
Vilele bogaților din Argeș, jefuite de fostul angajat ISU
Ionuț Daniel Niculae a fost condamnat în septembrie 2021 la 20 de ani de închisoare, fiind complice într-un dosar cu 14 spargeri de locuințe de lux din Pitești. El dădea ponturile unui spărgător versat, Lucian Cătălin Pricop, de 46 de ani, din Bucureşti care are sute de furturi la activ şi mai mulţi ani petrecuţi după gratii.
Polițiștii de la Investigații Criminale erau pe urmele celor doi din anul 2014, când au început să primească sesizări despre spargerea unor vile. S-au furat bunuri de zeci de mii de euro și sute de mii de lei, din casele unor medici, executori judecătoreşti, preoți, avocaţi și oameni de afaceri.
Furturile au fost comise în doar şase luni, în perioada august 2014-ianuarie 2015. Cel puțin atât s-a putut proba ulterior.
Infractorii s-au certat pe bani și unul a făcut autodenunț
Cei doi infractori s-au cunoscut în penitenciar după ce, în anul 2011, Ionuţ Nicolae Daniel, atunci pompier la ISU Argeș, a fost condamnat într-un dosar instrumentat de DNA la 5 ani închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă. Acesta pretindea că are relaţii şi poate facilita angajări la ISU Argeş în schimbul unor sume de bani. Lucian Cătălin Pricop era în pușcărie pentru altă serie de furturi.
Prea mult n-au stat în închisoare dacă în august 2014 au început să spargă vilele din Argeș! Anchetatorii și-au dat seama că se acționa la pont, fiindcă se știa când proprietarii erau plecați din localitate. Doar că trei ani n-au reușit să dea de urma lor.
Însă, în primăvara lui 2018, Lucian Cătălin Pricop, arestat în alt dosar, a făcut o înțelegere cu procurorii. A mărturisit, pentru a i se reduce pedeapsa, că a comis şase furturi din locuinţe în Piteşti în 2014, la pontul dat de Ionuț Daniel Niculae. În realitate, anchetatorii au stabilit că acesta a făcut autodenunţul după ce s-a certat cu complicele lui la împărţirea banilor. Au analizat şi comparat amprentele prelevate din casele unde fuseseră comise furturile și au descoperit că Lucian Cătălin Pricop comisese 14 spargeri.
De la furturi, Ionuț Daniel Niculae a trecut la prostituție, șantaj și lipsire de libertate
În timpul cercetărilor, ofiţerii Biroului de Investigații Criminale au mai descoperit și că fostul pompier ISU era proxenet. Așa că, atunci când a ajuns dosarul spargerilor în instanță, Ionuț Daniel Niculae a fost judecat şi pentru proxenetism, şantaj şi lipsire de libertate.
În februarie 2017, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în perioada octombrie 2016-ianuarie 2017, Ionuţ Daniel Neculae a recrutat mai multe tinere, în unele cazuri prin constrângere, în scopul exploatării sexuale a acestora în Austria, Germania, Elveţia, Belgia şi Marea Britanie. Procurorii au descoperit și că şi-a pus iubita de atunci (cu care era împreună din noiembrie 2014) să se prostitueze într-un club din Viena, câştigând de pe urma ei peste 40.000 de euro. Cum începând din vara lui 2016 veniturile obţinute de tânără au început să scadă masiv, Ionuţ Niculae a început să îşi ameninţe prietena că le va spune părinţilor ei că se prostituează în Austria şi că nu munceşte în mod legal. Pe 2 decembrie 2016, Ionuţ Niculae, în timp ce era la Viena, şi-a chemat prietena în maşină, unde a ameninţat-o cu moartea în mod repetat şi a sechestrat-o, băgând-o în portbagaj ca să îl însoţească în România.
Sentințele din 2021
După aproximativ doi ani, în septembrie 2021, Judecătoria Piteşti a dat sentinţa. Spărgătorul Lucian Cătălin Pricop a primit o pedeapsă cu închisoarea de 12 ani. Acesta se află în penitenciar fiind arestat în altă cauză. Ionuţ Daniel Niculae a fost condamnat la 8 ani 10 luni şi 663 zile închisoare, ultimele zile fiind restul din pedeapsa de 5 ani din care a executat numai o parte, fiind eliberat condiţionat. Sentința nu era definitivă, iar până la apelul declarat de procurori, fostul pompier a dispărut din țară.
După ce va fi extrădat în România, infractorul va executa și condamnarea primită în țară.