Accident feroviar grav în Prahova. Pasagerii au avut nevoie de îngrijiri medicale

Un accident feroviar a avut loc în judeţul Prahova. Un tren în care se aflau 50 de pasageri a lovit un camion. Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Un accident feroviar a avut loc vineri seară, 31 martie, în judeţul Prahova, unde un tren în care se aflau 50 de pasageri a lovit un camion. Patru persoane au primit îngrijiri medicale, dar au refuzat să meargă la spital pentru mai multe investigații.

Trenul implicat în accident, cu indicativul 10257, aparţine operatorului privat TFC şi a ajuns la destinaţie cu 50 de minute întârziere. Pe ruta Ploieşti Nord-Măneciu circulă doar trenurile operatorului privat. Această rută a fost închisă timp de mai mulţi ani.

În urma impactului, compartimentul motor al trenului a fost avariat. Traficul feroviar şi cel rutier au fost blocate, potrivit Ziare.

Un conductor de tren a murit în accidentul feroviar

De curând a mai avut loc un accident feroviar grav. Un onductor de tren a murit într-un accident feroviar din gara Galați. Femeia în vârstă de 53 de ani a fost transportată la spital, dar medicii nu au mai putut să o salveze.

Sursa foto: INQUAM

„Gina Basoc este șefa de tren care și-a pierdut viața, în această seară, în urma accidentului feroviar produs în Gara CFR Galați. Urma să plece în cursă pe relația Galați – Buzău, însă nu a mai apucat. Dumnezeu să o odihnească în pace”, a scris o persoană apropiată a femeii pe Facebook. „Nu pot sa cred! Odihna vesnica Gina Basoc, draga mea colega de facultate”, este mesajul lăsat de o altă persoană .Federația Națională Feroviată Mișcare Comercial Vagoane a trimis un mesaj de condoleanțe pentru familia victimei.

„Seară neagră pentru comunitatea feroviară! Urmare evenimentului feroviar produs in această seară in Stația CFR Galați Călători, colega noastră Gina Basoc, conductor tren la Comanda Galați și-a pierdut viața! Încă un ceferist de nădejde, un OM valoros și un bun coleg moare la datorie! Transmitem sincere condoleanțe familiei greu încercată de această tragedie! Dumnezeu să o odihnească în pace!”.

Tragedia a avut loc pe 25 martie în jurul orei 19.30, chiar în Stația CFR Galați.

„La manevra de cuplare cu trenul de călători, din caza vitezei mari, locomotiva s-a tamponat violent de trenul pe care trebuia să îl tracteze. Din ce văd în imagini, aproximez că locomotiva ar fi avut în jur de 30-35 de km la oră, ar fi trebuit să aibă sub 10 km/h“, a declarat directorul CFR, Traian Preoteasa.