Accident bizar. Un avion Boeing 737 care venea de la Guantanamo Bay a ajuns într-un râu, după aterizare dar, din fericire, nu au existat victime.
Avionul care efectua un zbor comercial cu 136 de persoane la bord a alunecat în râul St. Johns, lângă orașul Jacksonville din statul american Florida, după ce aterizase, a declarat un purtător de cuvânt al aeroportului, citat de Reuters.
Nu s-au înregistrat morți sau răniți, dar cel puțin două persoane au suferit răni ușoare în timpul încercării de aterizare pe furtună foarte puternică.
Aparatul, care venea dinspre Guantanamo Bay, a intrat în râul St. Johns după aterizare, la ora locală 9:40.
Primarul din Jacksonville, Lenny Curry, a scris pe Twitter că toată lumea de la bord este vie și că nu sunt persoane dispărute, iar echipajul verifică eventualele scurgeri de combustibil în râu. El a mai spus că a fost sunat de președintele Donald Trump după acest accident.
„Avionul nu a ajuns sub apă”, a explicat și reprezentantul biroului șerifului din Jacksonville, pe Twitter. El a publicat și două fotografii cu avionul purtând însemnele companiei Miami Air International, care arată avionul intact.
Compania Miami Air International este un operator de curse charter, care folosește aparate Boeing 737-800. Reprezentanții companiei Boeing, implicată recent în scandalul modelelor „Max”, a declarat că se adună informații despre accident.