Autocar cu copii implicat într-un accident rutier. Intevenție cu ambulanțe și mașini de pompieri

Accident rutier. Sursa foto: Arhiva EVZ

Accident rutier în care a fost implicat un autocar ce transporta copii, a avut loc pe o șosea din județul Bacău. Autoritățile au intervenit cu mai multe autospeciale de pompieri și ambulanțe.

Evenimentul rutier s-a petrecut luni, după amiaza, pe o șosea de pe raza localității Răcăciuni. În autocarul implicat se aflau un număr de 48 de persoane, din care 38 de copii.

Accident rutier în Bacău

Un autocar care transporta 38 de copii și zece adulți a fost implicat într-un accident rutier pe raza județului Bacău. Vehiculul a părăsit șoseaua și a ieșit în afara drumului. Evenimentul a fost sesizat la numărul de urgență 112, iar autoritățile au intervenit la fața locului. Au fost trimise mai multe echipaje de pompieri cu autospeciale de stingere, dar și mai multe ambulanțe de pompieri.

Conform informațiilor prezentate de ISU Bacău, la acest accident au fost trimise două mașini de pompieri, o ambulanță SMURD, un ATPVM cu medic și asistent, două ambulanțe SAJ și o autospecială de primă intervenție și comandă.

Din primele investigații, a rezultat că nu există victime, dar că mai mulți pasageri au suferit atacuri de panică. Aceștia primesc îngrijiri de specialitate din partea echipajelor medicale.

„În cursul acestei zile, pompierii militari au fost solicitați să intervină în comuna Răcăciuni, sat Răcăciuni, în urma unui apel primit pe SNUAU 112 care anunța faptul că un autocar a ieșit în afara părții carosabile. La locul accidentului au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD, un ATPVM cu medic și asistent, două ambulanțe SAJ și o autospecială de primă intervenție și comandă”, a transmis, despre accident, Ema Tereș, purtător de cuvânt al ISU Bacău.

Intervenție ISU Sursa foto: ISU Bacău

Un tir și un autocar s-au ciocnit în Sibiu

În această dimineață, luni 24 iunie, a avut loc un alt accident rutier grav, pe o șosea din județul Sibiu. Un autocar s-a ciocnit cu un camion în zona localității Porumbacu de Sus. Autocarul se îndrepta spre Brașov și transporta 57 de persoane. Dat fiind numărul mare de persoane implicate, autoritățile au inițiat Planul Roșu de Intervenție.

Vehiculul cu pasageri s-a lovit de un autocamion care transporta bere și care se deplasa spre Sibiu. În urma impactului, șoferul autocarului a rămas inițial încarcerat, dar a fot salvat de echipele de intervenție.

El a fost preluat de echipajele medicale și transportat la Sibiu, la spital, pentru investigații și tratament. Alături de el, alte două persoane au fost transportat la unitatea spitalicească pentru îngrijiri.

Accident autocar Sibiu Sursa foto: ISU Sibiu

Accident cu un autocar pe DN2, la Vrancea

Un alt accident rutier în care a fost implicat un autocar cu 59 de pasageri s-a răsturnat, în urmă cu două zile, pe DN 2, în județul Vrancea. Vehiculul era înmatriculat în Bulgaria, iar incidentul s-a petrecut în localitate Pufești. Șoferul a adormit la volan, iar mașina nu a mai fost controlată, ieșind de pe șosea.

Din fericire, au fost înregistrate doar patru victime cu răni ușoare. Este vorba despre trei adulți și un minor. Pe parcursul cercetărilor, traficul a fost deviat pe un singur fir de sens.

 „Toate persoanele au fost evacuate din autocar, din primele investigații fiind înregistrate 4 victime cu răni ușoare, trei adulți și un minor! Traficul este îngreunat și se desfășoară pe câte un singur fir pe sens! Cercetările continuă pentru stabilirea cauzelor producerii evenimentului”, a transmis IPJ Vrancea.

Acest accident a fost sesizat la primele ore ale dimineții, la numărul de urgență 112.

 

 

Accident