Abuzuri la școli. Terenurile de sport, închise pentru copii. A fost sesizat Avocatul Poporului

Terenurile de sport, interzise

Prefectul de Bacău a sesizat Avocatul poporului că terenurile de sport din şcoli sunt interzise pentru copii în afara orelor.

Terenurile de sport din şcoli, interzise pentru copii. Prefectul de Bacău, Lucian-Gabriel Bogdănel, a anunţat, marţi, că a sesizat Avocatul Poporului. Sesizarea se referă la terenurile de sport ale şcolilor din municipiul Bacău , care sunt ţinute închise după orele de curs. Deşi, potrivit legii, trebuie să fie deschise.

Prefectul de Bacău cere ca terenurile de sport din şcoli să fie deschise în afara orelor

„Jos lacătul de pe terenurile de sport ale şcolilor! Terenurile  de la şcolile din municipiul Bacău trebuie deschise tinerilor care doresc să facă sport în afara orelor de curs! Deşi prin Legea nr. 8/2023 s-a modificat Legea educaţiei fizice şi a sportului, în sensul împlinirii acestui deziderat. Iar unităţile şcolare aveau 120 de zile de la promulgarea noilor prevederi legale pentru a-şi modifica regulamentele de funcţionare. Terenurile  de la şcoli au avut toată vara lacăt pe porţi”, a declarat prefectul judeţului Bacău.

Lucian-Gabriel Bogdănel susţine că vinovată de această situaţie este conducerea Primăriei Bacău. Instituţia are în administrare infrastructura şcolară.

„Cum legea consacră calitatea UAT municipiul Bacău de administrator al infrastructurii educaţionale locale. Iar primăria nu a mişcat niciun deget în direcţia transpunerii obligaţiei legale într-un regulament local de acces la terenurile de sport. Am decis să sesizez Avocatul Poporului cu privire la încălcarea flagrantă a drepturilor copiilor şi elevilor. Peste 25.000 de elevi au început cursurile în şcolile din municipiul Bacău. Şi găsesc că este inadmisibil ca locaţiile sportive să nu poată fi folosite după ore. Se întâmplă din cauza delăsării actualei conduceri a primăriei”, a adăugat prefectul.

Prefectul susţine că, prin deschiderea terenurilor de sport ale şcolilor, copiii sunt stimulaţi să adopte un stil de viaţă sănătos, axat pe mişcare şi sport.

Terenurile de sport din şcoli/ Sursa: Arhiva EVZ

Restricţie impusă de Curtea Constituţională

În 2022, Curtea Constituţională a României a interzis folosirea gratuită a locațiilor sportive în afara orelor de curs. Autoritățile consideră că nu este clar scopul lor.

Judecătorii consideră că această lege este neclară. Nu doar elevii se bucurau de terenurile de sport, ci și adulții care încercau să se distreze în spațiile organizate.

Astfel, termenii utilizaţi sunt lipsiţi de precizie, legiuitorul utilizând o terminologie diferită pentru aparent acelaşi obiect de reglementare: ‘infrastructura sportivă şcolară’ (art.I) versus ‘baze şi instalaţîi sportive proprii’ (art.II) sau ‘regulament de folosinţă’ (art.I) versus ‘regulament ce vă cuprinde norme privind modul de utilizare’ (art.II). Rigurozitatea limbajului juridic impune utilizarea unei terminologii unitare în acelaşi act normativ, pentru evitarea interpretărilor divergente, potrivit motivării.