Abu Bakr Al-Baghdadi, misteriosul lider al organizaţiei Statul Islamic din Irak şi Levant (SIIL), desemnat ieri de grupul său drept “calif” al tuturor musulmanilor, îl eclipsează din ce în ce mai mult pe liderul Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, şi ar putea deveni cel mai influent jihadist din lume.
SIIL, ce se autointitulează de acum “Statul islamic” îndepărtând orice referinţă geopolitică din titulatură, a anunţat crearea unui califat pe suprafeţele întinse cucerite în Irak şi Siria în încercarea de a restabili un regim politic islamic dispărut în urmă cu aproximativ un secol. Acest grup, deja puternic în Siria, duce din 9 iunie o amplă ofensivă în Irak, dar liderul său rămâne o personalitate misterioasă, scrie AFP, preluată de Agerpres.
Născut în 1971 la Samarra, la nord de Bagdad, potrivit Washingtonului, Abu Bakr Al-Baghdadi s-ar fi alăturat insurecţiei din Irak la puţin timp după campania condusă de SUA în 2003 şi ar fi stat timp de patru ani într-o tabără de detenţie americană.
Forţele americane au anunţat în octombrie 2005 moartea lui Abu Duaa - unul dintre poreclele lui Baghdadi - într-un raid aerian la graniţa siriană, dar acesta a reapărut în mai 2010 la conducerea mişcării Statul Islamic în Irak (SII), aripa irakiană a reţelei Al-Qaida, după uciderea într-un raid a doi lideri ai grupului.
Strategia americană împotriva insurecţiei, combinată cu o întoarcere a unei părţi a triburilor sunite împotriva jihadiştilor, a afectat gruparea. Totuşi, aceasta a revenit şi şi-a extins activităţile în ţara vecină Siria, respingând ordinul liderului Al-Qaida, Ayman Zawahiri, de a se concentra pe Irak.
În aprilie 2013, Baghdadi a anunţat o fuziune între SII şi combatanţii Al-Nosra pentru a forma SIIL, dar aceştia au refuzat să se alăture. Cele două grupări au început să acţioneze separat, înainte de a se înfrunta direct începând din ianuarie pe teritoriul sirian.
SUA, care l-au clasificat drept “terorist” pe Baghdadi în octombrie 2011, au declarat anul trecut că acesta s-ar afla probabil în Siria. La sfârşitul lunii mai, un general irakian a declarat că forţele sale cred că Baghdadi se află în Irak, dar alţi responsabili au contestat acest scenariu.
Faţa lui Al-Baghdadi a fost dezvăluită abia în ianuarie, când autorităţile irakiene au publicat pentru prima dată o fotografie alb-negru în care apare un bărbat cu barbă, calviţie şi purtând costum şi cravată. Misterul care-l înconjoară contribuie la cultul personalităţii de care se bucură, iar pe YouTube apar cântece religioase care-i laudă virtuţile.
În cadrul SIIL, Al-Baghdadi este salutat ca un comandant şi un tactician prezent pe câmpul de luptă spre deosebire de Al-Zawahiri, fostul său superior şi actual rival, tot mai puţin influent în mediile jihadiste.