O festă sinistră i-a jucat soarta mecanicului: o victimă îi era prieten. Pedeapsa: coşmarurile.
Prima dată i s-a întâmplat în anii ’90. Era mecanic de locomotivă, prinsese ceva cheag, dar n-o păţise niciodată. Ştia doar din povestirile colegilor. Era o cursă absolut obişnuită, într-o zi de vară. Până la Iaşi, mai avea câţiva zeci de kilometri. "Când mai erau trei metri, s-a pus în fund pe şine"
"Eram la Bârnova când l-am văzut de departe", îşi aminteşte mecanicul Gheorghe Marciuc. "Mă aştepta într-o pădurice şi am înţeles ce vrea să facă. Am încetinit trenul la 15 km/oră, m-am apropiat uşor de el". Marciuc era la comanda unei locomotive de 100 de tone care, cu tot cu garnitură, să fi avut în total vreo 600 de tone. Celălalt, un tip înfrânt de greutăţi, voia să-şi încheie socotelile cu viaţa. Şi-l găsise tocmai pe el, pe Marciuc. "Din priviri, ne-am înţeles să nu sară", retrăieşte mecanicul clipa. A accelerat, zicându-şi în gând că celălalt l-a înţeles şi că nu va avea curajul să plonjeze. "Când mai erau trei metri, s-a pus în fund pe şine". Palmele mecanicului plesnesc şi se rotesc în aer imaginând impactul. "Şi agregatul l-a prins. L-a rostogolit pe dedesubt. L-am găsit la al doilea vagon. Varză". Moartea e în fişa postului
Aproape că nu e mecanic de locomotivă care să nu fi avut vreun accident mortal. Numai luna trecută, în Iaşi şi Hunedoara, la 9 zile distanţă, trei accidente s-au produs pe linia trenului, cu şapte morţi. Mecanicii n-au nicio vină, pedeapsa lor e să nu poată dormi noaptea din cauza coşmarurilor.
Mecanicul Gheorghe Marciuc, de la CFR Iaşi are 29 de ani de locomotivă şi patru morţi pe suflet: sinucigaşul de la Bârnova şi încă trei, toţi decedaţi într-un accident din 2002. Soarta i-a jucat atunci o festă: unul din cei trei ocupanţi ai maşinii pe care a spulberat-o de pe şine la Leţcani era un fost coleg de liceu. "În clipa aia un gol se cască-n suflet" În acelaşi accident a murit şi soţia fostului coleg, dar şi o angajată a acestora. "Jucam fotbal împreună la Energetic, făceam echipă", spune Marciuc. "Dar nu l-am văzut în curba de la Leţcani, mă uitam la maşinile oprite la bariera dinspre Podu Iloaiei. După un cot, acolo i-am lovit, văd şi-acum cum a pocnit maşina ca într-o explozie". Luni bune după accident, imaginile cu autoturismul şi trupurile contorsionate i-au revenit iar şi iar. Ziua şi noaptea, ca un film în reluare.
După incidentele feroviare, mecanicicii sunt trimişi la psiholog, pe banii companiei. Dar unii nu se duc. "După atâţia ani de meserie, eu am învăţat să mă consiliez singur", zice Marciuc. Numai după accidentul de la Leţcani a avut nevoie de consiliere. "După aceea, la vreo sinucidere, îi linişteam eu pe mecanicii tineri care se făceau albi ca varul. Când izbeşti pe cineva nu îţi dai seama ce se întâmplă. Timpul stă în loc, inima pare că se opreşte şi ea. Împingi cu picioarele în podea să opreşti locomotiva de 100 de tone. Simţi un gol din adâncul sufletului". Mecanicul şi sinucigaşul s-au privit în ochi până când trenul a ajuns la trei metri de el şi l-a rugat să n-o facă. Apoi s-a aruncat
Recomandările noastre
