Moto: “Viaţa mea era aşa strâns legată de această de Dumnezeu binecuvântată Ţară, încât doresc să-i las şi după moartea mea dovezi de vădită simpatie şi de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa. Zi şi noapte m-am gândit la fericirea României, care a ajuns să ocupe acuma o poziţie vrednică între statele europene [...] Succesorul meu la tron primeşte o moştenire de care el va fi mândru şi pe care el o va cârmui, am toată speranţa, în spiritul meu, călăuzit fiind de deviza: «Tot pentru Ţară, Nimic pentru mine!».” - Regele Carol I
Un rege. Un rege căruia nu îi curgea prin vene sânge de român, dar a demonstrat a fi mai român decât românii. Un destin. Un Testament greu. Și un 10 Mai 1877, când Carol proclamă Independența. O funcție ocupată de cine era în drept. O putere, însă, la care urmau să râvnească mulți. Și o lecție de istorie ce ne va urmări mereu, veac după veac, până ne vom înțelege atât Zborul, elanul, trezirile, dar și căderile și îngenuncherile, ca Neam.
Cu fix 11 ani în urmă, 9 mai 2009, avea loc Premiera filmului “Carol I - Un destin pentru România”, un documentar istoric regizat de Sergiu Nicolaescu și produs de MediaPro Pictures, cu sprijinul Consiliului Național al Cinematografiei, în care accentul cade grav asupra frământărilor morale ale regelui, Carol I fiind surprins într-un zbucium mocnit al conștiinței. În fața imperativului războiului, regele avea de ales între onoarea față de rădăcinile de familie, alăturându-se Germaniei și Austro-Ungariei, și respectarea opiniei publice care cerea ca țara să rămână în neutralitate.
’’Ți-am lăsat o moștenire scumpă! Cea mai scumpă!”
De ce simt a evoca frânturi din testamentul unui rege, un film produs în memoria sa, precum și numele unui regizor, actor, scenarist de marcă în istoria cinematografiei? Răspuns: În filmul “Mircea”, 1989, una din replicile Voievodului, interpretat de Sergiu Nicolăescu, este aceasta: ’’Ți-am lăsat o moștenire scumpă! Cea mai scumpă!”.
Revenind la povestea noastră, am înteles, ignorând vălul timpurilor pe care le trăim, că acest îndemn poartă în el legământul cu istoria, cu Neamul, DAR și cu cei care, dincolo de cadre, scene, costume, regie, scenarii, urmau să ducă mai departe Vie flacăra din pieptul lui Sergiu Nicolaescu, aceea a evocării trecutului.
Și dacă îi așez față-către-față astăzi, în acest al 7-lea Ceas de ființare a Lupilor Albi, Sergiu Nicolaescu pare să îi repete lui Bogdan Jianu pe un ton adânc, responsabil, dar cu un zâmbet patern ascuns în cuibul inimii, același mesaj scurt, dar care comprimă întregul: “Ți-am lăsat o moștenire scumpă! Cea mai scumpă!”. Iar promisiunea făcută de Bogdan lui însuși, dar și în fața istoriei, este: redarea cât mai fidelă a adevărului, scenariile toate fiind scrise după o minuțioasă și justă documentare istorică.
Am în față 2 testamente: primul, cel al unui Rege, față de Neam și Istorie. Al doilea, un testament și o îndatorire din partea unui om, Sergiu Nicolaescu, care a redat generațiilor noastre capitole din istorie, prin lupa cinematografiei. Și-a asumat și amprenta personală, cadre imaginate, nu însă și întâmplate în fapt real. Dar toate au fost pentru un plus de dinamism. De asemenea, nu trebuie ignorată tensiunea sub care erau realizate aceste filme, din partea regimului comunist. Anumite mesaje împotriva conducerii erau discret strecurate. Altfel, filmele-capodoperele cinematografiei românești nu mai existau astăzi.
Ce fac Lupii Albi? Duc mai departe moștenirea, dimpreună cu sublima cruce a responsabilității traducerii cât mai exacte a faptelor trecutului. Predare de ștafetă. O moștenire artistică ce are drept Rost tocmai evocarea, oglindirea și Mărturisirea curată, justă a istoriei; ceea ce face din Lupii Albi mărturisitori de credință, de vatră străbună, de mesaj al strămoșilor. Și nu este deloc o misiune facilă în timpurile noastre să scormonești în trecut, spre a trezi prezentul. Este o luptă cruntă cu timpurile, cu mentalitățile, cu Uitarea, cu ignoranța, cu noi înșine.
"Numai întoarcerea noastră către trecut, ne dă forța faptelor de azi"
Cu inima pășind tăcut peste Prezent, pentru a ne drămui Trecutul, îmi continui Călătoria în cei 7 ani în care Lupii Albi s-au născut asumat și deloc întâmplător.
Menirea lor a fost pusă sub semnul îndemnului făcut de Nicolae Iorga, punte peste timp: "Numai întoarcerea noastră către trecut, ne dă forța faptelor de azi". După cum am simțit a mărturisi și în prima Parte de documentar, primul impact și prima emoție oglindită de Lupi este aceea de Familie. “Asociație” e doar un termen ce acoperă și definește segmentul rece și neutru al formulei legale de organizare. Dar în spatele coperții, ne întâlnim cu sămânța: Familia Lupilor Albi.
Începutul i-a întâlnit sub același cuget și în aceeași vibrație pe Bogdan Jianu, Vlad Miriță și Liviu Subțirică. Însă cei 3 mușchetari au avut parte de un d'Artagnan-surpriză, în persoana fragilei și totuși atât de luptătoarei Alina Dumbravă. Un suflet luminos, dârz, perseverent, adânc, verde și viu, cu o răbdare menită să umilească statisticile de rezistență în fața ritmului de cădere a “picăturii chinezești”. Piatra de temelie, zidirea a tot ceea ce va urma, a rămas încapsulat într-o istorisire ce cutremură.
Invit la a vi-l imagina pe Bogdan stând în mijlocul nostru, al cititorilor și al spectatorilor, povestind cu tonul grav, dar amestecat cu emoția lacrimei înghițite și a recunoștinței, despre un Ceas anume. Un apus de soare ce purta pecetea răsăritului minunatei Familii a Lupilor Albi. Alina, vicepresedinte al Asociației și Director de Productie, este sufletul care, după un minunat spectacol, la poalele Mănăstirii Dealul, cu duhul Voievodului Mihai Viteazul planând peste Târgoviștea atâtor veacuri, a primit gândul cel bun al concretizării acestui Proiect de suflet.
Prima treaptă a fost urcată. “Ziua în care am hotărât cine suntem și ce vom face a fost 8 Septembrie 2013.” (Bogdan Jianu). Și aș mai adăuga eu, binecuvântată zi de primă Cărămidă aleasă de Cer, Lupii Albi pornind la Drum cu binecuvântarea Maicii Domnului, a Cărei Naștere se sărbătorește de creștinii ortodocsi pe 8 Septembrie. Iar din acel Ceas, totul a curs lin, aidoma șipotului izvorului de munte, am după an, dupa cum Bogdan mărturisește: “Altă Zi, o altă înscenare, aceeași Echipă. Îmi număr binecuvântările și sunt fericit!”
Lor li s-au alăturat în timp actorii: Carmen Tănase , care este si Membru Fondator, Elvira Deatcu , Ioan Isaiu, Liviu Cheloiu, Antonia Ionescu , Radu Micu, Mircea Silaghi, Bogdan Farcaș, Ioana Farcaș, Radu Câmpean, Dan Ionescu; actorii – cascadori: Adrian Curpene, Sebastian Ioniță, Ștefan Dinu, Mihai Gheorghiu; cascadorii: Mihai Ungureanu - coordonator cascade, Aurel Boată - Horse Master, Dorin Zaharia, Octavian Mocanu, Alexandru Bocit, Andrei Prodan, Alexandru Gheorghe, Eduard Dumitru, Dragoș Badea, Ștefan Rotărescu, Marian Arsene, Daniel Iftinca. Din Staff fac parte: Amalia Petrescu – Costumiră, Sarah Gâtlan – Scenografie, Make-up, Antonia Ionela Rotaru – Administrativ, Daniela Curpene – Asistent Producție , Raluca Măruntu – Coordonator figurație , Raul Paslari - Inginer sunet, Dănuț Pădure – Director imagine, Vasile Petrovschi – Editor video. Alături de aceștia, sunt și actorii invitați: Ion Besoiu, Maria Buză, Ion Haiduc, Maia Morgenstern, George Alexandru, Ion Dichiseanu, Radu Pietreanu, care au completat magistral distribuțiile spectacolelor.
LUPII ALBI se descriu ca fiind: “o trupă de cascadori și actori profesioniști, care promovează obiective cultural – istorice și turistice aflate pe teritoriul României, printr-o serie de evenimente de înaltă ținută culturală și artistică sub sloganul <ISTORIA CA UN SPECTACOL> . Cei peste 50.000 de spectatori care au participat la spectacole, fac din “LUPII ALBI” cea mai apreciată trupă de reenactment din România. Spectacolele LUPII ALBI aduc de fiecare dată între 4.000 – 10.000 de spectatori (în funcție de spațiul de desfășurare) și generează o serie de activități economice colaterale, care aduc venituri substanțiale organizatorilor acestui gen de evenimente. Peste 300 de persoane sunt implicate în realizarea fiecărui spectacol Lupii Albi. Trupa LUPII ALBI dispune de o bază importantă de tineri cascadori, care se pregătesc alături de echipa de bază, activitate ce reprezintă o sursă permanentă de prospețime în momentele oferite, dar și o alternativă pentru aceștia de petrecere a timpului liber într-o echipă, într-un mediu educațional și cultural.”
“Numai uniți vom reuși să păstrâm pământul țării în libertate!”
“Ne aude Dumnezeu!”
În mai 2013, are loc debutul, primul spectacol de reevocare istorică, în cadrul Festivalului Național “Mihai Viteazu”, Craiova. Un regal cu mari actori, cascadorii, sute de costume, coloană sonoră, scenografie, emoție, simboluri, Chei ale trecutului, lansate-punte spre Ceasul nostru de astăzi. Maestrul Ioan Besoiu a adus în spectacol metafora legământului neamului cu Cerul, pacea, tăcerea cea atât de grăitoare a bătrânilor preoți ortodocși de odinioară, puterea și binecuvântarea dăruite în duh Voievodului și ostașilor, pe timp de luptă. “Numai uniți vom reuși să păstrăm pământul țării în libertate!” (Mihai Viteazul) și răspunsul vine din partea preotului bătrân: “Ne aude Dumnezeu!”. La acest îndemn începe lupta, cu o binecuvântare și sub semnul Sfintei Cruci.
Maia Morgenstern, un Suflet cu aripile înrădăcinate în Cer
Un moment emoționant s-a petrecut, însă, și dincolo de cortine. Un gest, o trăire și o atitudine despre care puțini știu, iar Bogdan și-a dorit să ne împărtășească taina. Pe 1 mai am aniversat-o cu toții, cu siguranță mult prea în tăcere decât merită acest suflet luminos și luptător, pe Maia Morgenstern, artist cu aripile înrădăcinate în Cer. La acel moment al anului 2013, Maia Morgenstern urma să joace rolul doamnei Teodora, mama lui Mihai Viteazul, despre care Nicolae Iorga scria: ,,aceasta ar fi o Teodora Canatacuzino, o patriciană din Bizanţul nou grecesc”. Înainte de spectacol, o modificare în programul reprezentațiilor pe scena Teatrului Național îi făcea imposibilă prezența în spectacolul “Bătălia de la Călugăreni”. Dar vestea fusese deja dată, mii de inimi o așteptau în eveniment, iar doamna Maia nu este un suflet care să facă compromisuri. Demnitatea și respectul față de spectator au fost răsplătite prin asumare, cu propria prezență la Conferința de presă, înconjurată de televiziuni și jurnaliști.
Venea în viteză de fulger la Craiova, direct de la repetițiile de la Teatrul Național, pentru a mulțumi, a aduce argument pentru nedorita lipsa din rol, cu lansarea unei aripi de credință și de bucurie a unei noi colaborări în viitor. Emoțiile acelei clipe au fost copleșitoare atât pentru doamna Maia, cât și pentru toți actorii, cascadorii din spectacol, dar și pentru reprezentanții media. Mulțumim cu inima, doamna Maia Morgenstern. Și să ne fim unii altora întru mulți și binecuvântați ani!
“Fără cultul trecutului, nu există iubire de țară!”
Mihai Eminescu
În septembrie, același an, au urmat spectacolele: Dacii la Pelendava, susținut la Craiova, la inițiativa Primăriei Municipiului, “Vlad Țepeș și solii turci”, desfășurat la Târgoviște, iar în octombrie, “Haiducii lui Iancu Jianu”, Craiova. Scenariul pentru ultimul spectacol a fost scris de Radu Pietreanu și tot acesta l-a ales pe Bogdan Jianu în rolul haiducului de legendă.
Și... o mărturisire. În fața spectacolelor Lupilor Albi, mi-e imposibil să rămân ghidată exclusiv de actiune, de firul epic. E un Ceva subtil, greu de pătruns ( dar nu intangibil), dincolo de arenă, costume, actori, cai coborâți parcă din basmele noastre populare. Scenariul e bogat în simboluri și coduri ce îmbracă adânc, ca într-o ramă, fiecare evocare de trecut în taina veșniciei.
În aceste prime spectacole, am regăsit: Crucea, Sfinxul, steagul dacic, soarele pe armura de pe piept. Soarele, ca simbol arhetipal, apare în multe culturi ale lumii, dar peste tot e perceput ca o pecete a veșniciei. Interesantă este pe armură din spectacol: poziționarea celor 3 cercuri concentrice, trimițând cu gândul la cei 3 timpi: trecut, prezent și viitor. Sensul de orientare al solzilor din primele 2 cercuri este identic, al treilea însă e diferit. Iar în centru e Miezul, punctul primordial, Timpul-zero. Și multe alte simboluri sunt presărate în fiecare spectacol, prin alegerea numelor, prin semnele de pe costume, din replici; unele simboluri sunt la vedere, altele, păstrate vii spre a rămâne în taină, pentru cine le simte și le cuprinde în cuget.
Anul 2014 a fost marcat de spectacolele „Vlad Voievod Drăculea” ( iunie, în cadrul primei ediții a Festivalului Medieval Dracula, la inițiativa Primăriei Municipiului Târgoviște ) și „Dracula - Reîntoarcerea”(septembrie, în cadrul Zilelor Cetății Târgoviște). Iar în decembrie, Lupii Albi au pregătit pentru copii spectacolul „Cine ți-a furat Crăciunul”, desfășurat în Orășelul Copiilor, la inițiativa Teatrului Municipal Tony Bulandra Târgoviște. În aceeași lună, a avut loc și reprezentația: Solia Țării Românești, de 1 decembrie, la Alba Iulia.
“Cum să nu trăiesc cu toată ființa mea acest rol ?!”
( Bogdan Jianu)
Deși am atins în Partea I de documentar Ceasurile celor 2 spectacole închinate și NU doar dedicate Voievodului Vlad, vă învit și în următoarele rânduri la o nouă ședere întru cuvânt. Da. Acțiunea atrage, scenele incită spiritul de observație în a percepe detalii, personaje, replici, ÎNSĂ scenariul e astfel întocmit încât păstrează mereu un tâlc, o taină, o cheie. O lacrimă, dar și un zâmbet amar în spatele cortinei. Zâmbești, dar te și înfiori de trăirea organică a trecutului. De ce se petrece aceasta? Pentru că, odată intrat în rol, Bogdan Jianu își unește sinele cu ființa personajul istoric. Veridicitatea cu care spectatorii percep fiecare scenă este pecetluită de această simbioză a personajului cu actorul însuși.
În acest sens, mărturisea Bogdan: “Cum să nu trăiesc cu toată ființa mea acest rol? Acest mare voievod , pe lângă ce a reușit să înfăptuiască în timpul lui, a făcut un miracol în timpul meu, al nostru. Mi-a dat puterea și determinarea să merg mai departe. Lui îi datorez mult din ceea ce astăzi sunt. Și nimic nu este întâmplător în Drumul vieții noastre. Totul se petrece cu un Rost.”
Și pentru că aminteam de această solidaritate între suflete și oameni, dincolo de punțile Timpului, aduc în față pe cei 5 căpitani ai voievodului Vlad, nume fictive, dar de înaltă vibrație. Căpitanul Andrei( interpretat de Ioan Isaiu), luptător, cu spirit de sacrificiu și atât de patern față de Vlad Draculea amintește și de marele Sfânt ocrotitor al acestui neam, Sf. Apostol Andrei. Acest nume este însă și în amintirea lui Sergiu Nicolaescu, ce a purtat acest nume în producțiile sale.
Căpitanul Amza: numele acestuia fiind un omagiu adus marelui actor, Amza Pelea. Căpitanul Corbea( interpretat de Vlad Miriță)...multe ar fi de povestit despre acest nume. Ne duce cu gândul la pasărea mitică, un mesager divin în cultura populară. Pe această pasăre, deseori blamată și trecută în registrul întunericului, considerată în unele culturi a fi doar un simbol al războiului, o simt ca fiind un cuib de simboluri mult mai adânci. În afară de faptul că este una dintre cele mai inteligente specii, corbul trimite spre ideea de vindecare, de asumare, de trezire spre înțelepțire, pentru o metamorfoză a conștiinței- ceea ce face din corb o metaforă a dezvăluirii adevărurilor ascunse, prin expunerea lor în lumina conștiinței.
Întorcându-ne la căpitanul Corbea, exact această demnitate și asumare o remarcăm, datoria și crezul dincolo de toate celelalte ale omenescului. De menționat și faptul că steagul Țării Românești în acea perioadă era alb și avea pictat un corb ce ține în cioc o cruce dublă, stând deasupra unei ramuri de ienupăr verde.
Al patrulea căpitan este Lupu (interpretat de Liviu Subțirică) și alegerea numelui face punte spre rădăcinile dacice și miticul Lup Alb.
Iar Căpitanul Codreanu, al 5-lea, îmi aduce aminte, printre altele de frăția dintre sufletele ce au trăit pe acest pământ din moși strămoși și Codrul nostru, frate cu românul, vorba poetului. Codrii pe care îi distrugem, îi vindem și astfel trădăm cel mai puternic legământ dintre om și natură, riscând astfel propria dezrădăcinare, și la propriu și în sens figurat, ca neam.
În iunie 2014, după 552 de ani de la Bătălia de la Târgoviște dintre dintre Vlad Voievod Draculea şi sultanul Mehmed al II-lea, și după 3 luni de antrenamente și repetiții grele, Lupii Albi au evocat spre trezirea din amorțeala conștiinței, Atacul de noapte, până astăzi studiat în Academia militară. Strategia militară și înverșunarea cu care a rezistat, în ciuda inferiorităţii numerice a oastei, a adus respectul contemporanilor săi. Laonic Chalcocondil a pus pe seama sultanului mărturisirea că:„nu poate să ia ţara unui bărbat care face lucruri aşa de mari” şi care „ar fi vrednic de mai mult”. Acest adevăr a intenționat Bogdan Jianu să-l redea prin fiecare scenă a spectacolului.
În încheierea celei de-a II-a Părți, voi aminti, pentru luare-aminte, un schimb de replici dintre doamna tronului (Carmen Tănase) și Vlad Voievod (Bogdan Jianu), urmate de un fragment din Jurământul Voievodului:
- “Vlad, ce ți-a împietrit inima, astfel încât nimic nu mai are loc într-însa?
- Am sacrificat tot ce am iubit vreodată. Te-am sacrificat și pe tine. Dar acum sunt numai: eu , Țara mea și libertatea ei. Și am să le apar chiar și dincolo de mormânt!”
*** “Eu, Vlad Voievod, urmașul marelui Mircea, v-am învățat să iubiți acest pământ bun și frumos, dar la nevoie să-l apărați până la moarte.
Pe mine iertați-mă pentru tot ce puteam s-aud și nu am auzit, pentru tot ce puteam să văd și nu am văzut, pentru iertarea pe care puteam s-o dau și nu am dat-o.
Dar nu uitați: v-am învățat să vă ridicați din genunchi, să țineți sabia, să priviți în ochi pe oricine și să nu vă mai plecați în fața nimănui.
Valahi, alegeți să muriți în picioare decât să trăiți în genunchi!
Nu uitați cine sunteți, credeți în voi și în Dumnezeu și nimeni niciodată n-o să vă poată lua: Libertatea!”
Partea a III-a ( III din IV ): 15 Mai 2020