Un rege. Un rege căruia nu îi curgea prin vene sânge de român, dar a demonstrat a fi mai român decât românii. Un destin. Un Testament greu. Și un 10 Mai 1877, când Carol proclamă Independența. O funcție ocupată de cine era în drept. O putere, însă, la care urmau să râvnească mulți. Și o lecție de istorie ce ne va urmări mereu, veac după veac, până ne vom înțelege atât Zborul, elanul, trezirile, dar și căderile și îngenuncherile, ca Neam.

Cu fix 11 ani în urmă, 9 mai 2009, avea loc Premiera filmului “Carol I – Un destin pentru România”, un documentar istoric regizat de Sergiu Nicolaescu și produs de MediaPro Pictures, cu sprijinul Consiliului Național al Cinematografiei, în care accentul cade grav asupra frământărilor morale ale regelui, Carol I fiind surprins într-un zbucium mocnit al conștiinței. În fața imperativului războiului, regele avea de ales între onoarea față de rădăcinile de familie, alăturându-se Germaniei și Austro-Ungariei, și respectarea  opiniei publice care cerea ca țara să rămână în neutralitate.

’’Ți-am lăsat o moștenire scumpă! Cea mai scumpă!

De ce simt a evoca frânturi din testamentul unui rege, un film produs în memoria sa, precum și numele unui regizor, actor, scenarist de marcă în istoria cinematografiei? Răspuns: În filmul Mircea, 1989, una din replicile Voievodului, interpretat de Sergiu Nicolăescu, este aceasta: ’’Ți-am lăsat o moștenire scumpă! Cea mai scumpă!”.

Revenind la povestea noastră, am înteles, ignorând vălul timpurilor pe care le trăim, că acest îndemn poartă în el legământul cu istoria, cu Neamul, DAR și cu cei care, dincolo de cadre, scene, costume, regie, scenarii, urmau să ducă mai departe Vie flacăra din pieptul lui Sergiu Nicolaescu, aceea a evocării trecutului.

Și dacă îi așez față-către-față astăzi, în acest al 7-lea Ceas de ființare a Lupilor Albi, Sergiu Nicolaescu pare să îi repete lui Bogdan Jianu pe un ton adânc, responsabil, dar cu un zâmbet patern ascuns în cuibul inimii, același mesaj scurt, dar care comprimă întregul: “Ți-am lăsat o moștenire scumpă! Cea mai scumpă!”. Iar promisiunea făcută de Bogdan lui însuși, dar și în fața istoriei, este: redarea cât mai fidelă a adevărului, scenariile toate fiind scrise după o minuțioasă și justă documentare istorică.

Am în față 2 testamente: primul, cel al unui Rege, față de Neam și Istorie. Al doilea, un testament și o îndatorire din partea unui om, Sergiu Nicolaescu, care a  redat generațiilor noastre capitole din istorie, prin lupa cinematografiei. Și-a asumat și amprenta personală, cadre imaginate, nu însă și întâmplate în fapt real. Dar toate au fost pentru un plus de dinamism. De asemenea, nu trebuie ignorată tensiunea sub care erau realizate aceste filme, din partea regimului comunist. Anumite mesaje împotriva conducerii erau discret strecurate. Altfel, filmele-capodoperele cinematografiei românești nu mai existau astăzi.

Ce fac Lupii Albi? Duc mai departe moștenirea, dimpreună cu sublima cruce a responsabilității traducerii cât mai exacte a faptelor trecutului. Predare de ștafetă. O moștenire artistică ce are drept Rost tocmai evocarea, oglindirea și Mărturisirea curată, justă a istoriei; ceea ce face din Lupii Albi mărturisitori de credință, de vatră străbună, de mesaj al strămoșilor. Și nu este deloc o misiune facilă în timpurile noastre să scormonești în trecut, spre a trezi prezentul. Este o luptă cruntă cu timpurile, cu mentalitățile, cu Uitarea, cu ignoranța, cu noi înșine.

„Numai întoarcerea noastră către trecut, ne dă forța faptelor de azi”

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE