“Nu zidurile fac o Școală, ci spiritul ce domneşte într-însa!Regele Ferdinand I

Moto:Vin lângă Lupii Albi cu nepieritoarele cuvinte ale Mântuitorului Hristos, Cuvântul Tatălui Ceresc: „rămâneți în dragostea Mea !” ( Ioan 15, 9).

Când unui popor îi slăbește puterea de a-şi iubi şi de a-și respecta valorile, atunci se află în declin; când viața lui se macină din pricina rătăcirilor, a indiferentismului religios, a luptelor fratricide pentru putere, uitându-şi credința strămoșească și istoria, atunci patria se stinge.

Părinte Arhimandrit Mihail Daniliuc, Schit Vovidenia

Ne aflăm la capătul călătoriei noastre cu 7 popasuri în Timp; în lansare de aripi spre noi zboruri.

Astăzi stăm în fața porților deschise ale Școlii Lupilor Albi, o școală în spirit și duh, ce nu a cunoscut vacanță. Activitatea Asociației culturale și zidirea lăuntrică a Familiei au curs într-o permanentă dăruire spre sufletele celor iubitori de istorie, de Autentic, de acțiune, de a învăța despre Trecut printr-o predare inedită, de neregăsit pe băncile școlii tradiționale.

Avem nevoie ca de aer de astfel de Proiecte culturale, la nivel național implementate și dezvoltate, pentru că în ele se regăsesc români de toate vârstele, iar sufletele care au pus bazele Vetrei acestei Școli sunt oameni dedicați, ce pun inimă și pasiune în tot ceea ce au împlinit. Iar această dăruire se simte și se vede.

Vorbesc acum despre o Școală- entitate cu două oglindiri adânci: ea a existat în plan fizic, la Târgoviște, în perioada 2016-2018, cu Dealul Domnitorilor și Mănăstirea Dealul- stâlpi de rezistență, dar și de înălțare.

Sufletul Școlii în sine s-a născut în aprilie 2013 și de atunci: crește neîncetat, educă, construiește caractere, bucură suflete, învie domnitori și Ceasuri de cutremur în istorie. Îmi răsună cuvintele lui Nicolae Iorga, care just spunea că: Fără steag de cultură, un popor e o gloată, nu o oaste!”.

În mijlocul nostru, ca lângă un imaginar foc de Vatră, vindecătoare flacără a aducerilor-aminte, i-am invitat pe: Părintele Arhimandrit Mihail Daniliuc, egumenul Schitului Vovidenia-Neamț, pe Lupii tineri și pe toți Lupii Albi laolaltă. Lupii Albi îl simt pe Părintele Mihail ca fiind Părintele lor, care încă dintru începuturile Asociației, le-a îmbrățișat Familia cu inima, ca într-un Botez al cugetelor, în tihna Poienii Liniștii, din ținuturile Neamțului.

Ne povestește Părintele Mihail:

“Pe Lupii Albi i-am întâlnit prin intermediul cunoscutului tenor Vlad Miriță, care mi-a vorbit despre minunata inițiativă a lui Bogdan Jianu, cât și despre obiectivele Asociației. Am început să citesc despre activitatea „Lupilor” căci mi-a plăcut ideea de a reînvia pe scenă momente din trecutul tumultuos al istoriei atât de zbuciumate a neamului nostru românesc. Vedeți, istoria adună pe cei ce o iubesc cu cei ce o fac. Sunt de părere că „Lupii albi” fac istorie prin faptul că scot din colbul uitării și din temnițele ignoranței eroi și fapte care rămân de-a pururi pilduitoare pentru orice român care-și iubește obârșiile și este preocupat de viitorime.

Din acest motiv mi-a plăcut foarte mult lucrarea subtilă a Asociației „Lupii albi”, aceea de a redeștepta dragostea de glie, însoţită de spiritul de jertfă. Acum, când vă vorbesc despre aceste trăsături, zic eu, definitorii, ale „Lupilor”, îmi vine în minte zicerea deosebită a unui personaj sadovenian din romanul Strada Lăpușneanu, Avram Roșca. Deși era un om simplu, crescut la coarnele plugului, țăranul avea un admirabil simț patriotic: „…dacă mă cheamă țara, trebuie să vin, căci dacă o oștire străină tăbărăște peste noi, trebuie să mergem la război, altfel nu avem nici un dram de onoare”. Așa erau cândva românii și le mulțumesc „Lupilor albi” că ne fac să nu uităm asta.

Prima întrevedere cu întreaga echipă a fost prin 2016, când falnicii actori aveau o reprezentație la Târgu-Neamț. Cu inițiatorul și fondatorul Asociației, Bogdan Jianu, m-am întâlnit de câteva ori și înainte, abătut pe la Vovidenia de mai multe ori, fiind și dânsul unul din căutătorii de liniște. Într-adevăr, întâlnirea cu toată echipa a fost una emoționantă. Mai cu seamă cu unii dintre ei erau costumați pentru reprezentație. A fost ca o călătorie în timp. Era slujbă la biserică și, printr-o sinergică simțire, i-am invitat să se alăture cântăreților de la strană, mai cu seamă că era ziua proslăvirii Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt.

Clipele au fost înălțătoare și unice nu doar pentru mine, ci am observat că și pentru ei. După slujba de la Biserică, „Lupii” au vizitat Muzeul Sadoveanu, aflat în spațiul monastic al schitului și acolo am stat pe-ndelete la vorbă, povestind pagini din istoria schitului, a ținutului, neuitând pe sărbătoritul acelei frumoase zile, Slăvitul Ștefan, un luptător jertfelnic pentru demnitatea credinţei şi a neamului nostru, un ctitor darnic şi harnic, care şi-a turnat chipul lui Hristos Dumnezeu în bronzul inimii sale incandescente după dorul de Cer şi ţară. Seara, i-am văzut la Cetatea Neamț, în „acțiune”: Bogdan Jianu era o reîntruchipare uluitoare a lui Vlad Țepeș, iar Aureliu Surulescu, a lui Ștefan Voievod. Mă uitam pe chipurile spectatorilor, dar mai ales ale copiilor, cum îi sorbeau din privire. Au fost momente înălțătoare.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE