Binecunoscutul actor a vorbit despre decesul regretatului Mitică Popescu, alături de care a jucat în filmul Moromeții. După peste 60 de ani de activitate profesională în teatru și film, îndrăgitul actor, în vârstă de 89 de ani, a anunțat că se va retrage din viața publică.
Actorul Victor Rebengiuc, întristat de trecerea în neființa a colegului său Mitică Popescu, a subliniat că a rămas singurul în viață din generația sa, afirmând, fără regret, că în curând, va veni și rândul său.
„Și eu am primit vestea tristă. A jucat împreună. Am avut două scene în Moromeții. Nu am fost prieteni, nu am fost apropiați, am fost colegi. Nu am păstrat legătura, dar am apreciat talentul său. Era un actor talentat, avea farmec.
Avea haz de foarte multe ori și îmi plăcea de el ca actor. În curând, o să vină și rândul meu. Din generația mea nu a mai rămas nimeni. Eu sunt ultimul. Și așa c-o aștept …”, a declarat pentru viva.ro actorul Victor Rebengiuc.
Victor Rebengiuc s-a retras din activitatea profesională
Actorul de renume Victor Rebengiuc și-a anunțat retragerea din activitatea profesională în vară, iar ultima piesă în care a jucat a fost „Tatăl”, de Florian Zeller, în regia lui Cristi Juncu și scenografia Carmencitei Brojboiu.
Victor Rebengiuc a avut o activitate de 67 de ani în teatru și film, aducând o contribuție importantă la dezvoltarea teatrului și cinematografiei românești. Artistul a fost onorat cu mai multe distincții, printre care se numără și Ordinul Național „Steaua României” în grad de cavaler și decorația „Nihil Sine Deo” din partea regelui Mihai I.
„Am 89 de ani, în curând o să am, peste câteva luni, 90, nu mai merge! Trupul meu nu-mi mai permite, sănătatea mea e în mare suferință și e greu. M-am luptat foarte tare în repetițiile astea ca să pot juca rolul ăsta (din piesa „Tatăl” – n.r.). Sper să-l pot juca și în fața publicului de câte ori oi putea, dar nu mai vreau să mai antamez un alt rol. Nu mai vreau. Gata, e ultimul rol pe care-l joc!”, a spus Victor Rebengiuc la Digi24.