A plouat cu amenzi și dosare penale după meciul FCSB - FC „U” Craiova. Jandarmeria a avut de lucru

A plouat cu amenzi și dosare penale după meciul FCSB - FC „U” Craiova. Jandarmeria a avut de lucru

Jandarmeria a avut de lucru după meciul dintre FCSB și FC U Craiova, încheiat la egalitate, scor 1-1. S-au tăiat mai multe amenzi și au fost întocmite dosare penale, la finalul confruntării de la Area Națională.

După meciul dintre FCSB și U Craiova 1948, ce s-a terminat la egalitate, 1-1, mai mulți suporteri și-au dat în petic și au încălcat prevederile legale în vigoare și au fost amendați de către Jandarmeria Română.

Astfel, jandarmii au dat 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 3.000 de lei, conform legii în vigoare. De asemenea, s-au întocmit acte de constatare în vederea sesizării organelor de urmărire penală.

Scandal după meciul FCSB și U Craiova 1948

Jandarmii au anunțat că unul dintre suporteri a avut asupra sa obiecte contondente.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Fapta de a purta fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate şi autorizate pentru distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun cuţitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă”, au declarat jandarmii.

De asemenea, persoanele care dețin asupra lor substanțe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant se pedepsește cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă, scrie DigiSport.ro. 

La meciul de duminică dintre FCSB și U Craiova 1948 au fost pe Arena Națională pest 15 mii de suporteri. Ambele echipe rămân fără victorie în acest sezon, oltenii având două puncte, după rezultatele de egalitate cu Sepsi și U Cluj. La fel, și echipa patronată de Gigi Becali, FCSB, are două egaluri și o înfrângere cu Rapid. Pentru cele două echipe urmează disputarea partidelor din turul trei preliminar al Conference League. FCSB joacă miercuri în deplasare cu Dunajska Streda, în timp ce joi, tot departe de Craiova, joacă Universitatea cu Zorya.

Gigi Becali a declarat, în urmă cu câteva zile, că nu are nicio emoție cu privire la meciul din Conference League.

„Nicio emoție nu mai am. Dacă e sprijinită de guvernul maghiar îi voi spulbera. Tot ce ține de Viktor Vladimirovici Orban spulberăm. Corect, e un argument să jucăm și mai bine, mai ales după ultimele declarații date”, a spus Gigi Becali. Valorea totală a lotului echipei Dunajska Streda este de 11,7 milioane de euro, iar a echipei patronate de Gigi Becali, FCSB, este de 33,6 milioane de euro. Meciul dintre roș-albaștrii și echipa Dunajska Streda va avea loc pe 4 august.