A înnebunit lupul: Vladimir Putin, între sex în grup, dragoste şi spionaj!

Preşedintele Rusiei a expus, în cadrul unui interviu acordat postului TV Russia Today, beneficiile sexului în grup!

Putin a spus că, potrivit unora, sexul în grup este mai bun decât cel practicat între două persoane deoarece participanţii mai pot lua şi pauze. "Unii fani ai sexului în grup ar spune că este mai bun decât cel practicat între două persoane deoarece, ca în cazul oricărei activităţi colective, îţi permite să tragi şi chiulul", a glumit preşedintele Rusiei, potrivit The Telegraph.

Să facă ceea ce vor Putin a făcut acest comentariu controversat după ce a vorbit despre orgia organizată în 2008 la Muzeul de Biologie din Moscova, la care a luat parte una dintre membrele trupei punk Pussy Riot. Trei dintre membrele Pussy Riot au fost condamnate în luna august la câte trei ani de închisoare, după ce au organizat un concert într-o biserică.

"Oamenii aceia au făcut sex în grup într-un loc public. Ei spun că a fost problema lor, însă oamenii au dreptul să facă ceea ce vor atâta timp cât nu încalcă legea", a mai spus preşedintele rus.

La mănăstire, Liudmila

Presa de scandal deja titreaza ca "a innebunit lupul" şi a găsit motivul pentru a dezgropa vechi "poveşti de dragoste şi spionaj" din viaţa preşedintelui Rusiei. Cum ar fi cea legată de celebra spioană Anna Chapman, 30 de ani, implicată în uriaşul scandal de spionaj dintre Moscova şi Washington. După cum titra presa britanică în 2010, aceasta şi-a găsit un iubit, şi anume nimeni altul decât Vladimir Putin! Mai mult, şeful statului şi-ar fi trimis pe atunci soţia, pe Liudmila, la mănăstire, aceasta fiind foarte afectată de relaţia extraconjugală a soţului ei cu focoasa spioană devenită acum model.