A murit un mare actor. Era internat în spital, dar medicii nu l-au mai putut salva

Teatru. Sursa foto: Arhiva EVZ

Petrișor Stan, actorul care a făcut istorie la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, a murit la 67 de ani. Omul care a bucurat sute de spectatori a decedat în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 2:00, la Spitalul Pantelimon din capitală, acolo unde fusese internat cu o răceală.

A murit actorul Petrișor Stan

Colegii de breaslă au anunțat tragica veste. Ei au spus că marele actor a jucat în spectacole memorabile, precum“D’ale carnavalului”, “Romanțioșii”, “Antigona” și “Bădăranii”. El forma un cuplu cu Doina Aida Stan, care este tot actriță.

Petrișor Stan. Sursa foto Facebook

A jucat în multe spectacole memorabile

„Petrișor Stan, actor pentru eternitate. De astăzi, familia Teatrului “Alexandru Davila” din Pitești este mai săracă. Unul dintre actorii care s-au identificat cu activitatea ultimelor patru decenii, Petrișor Stan, a plecat să joace pe altă scenă. S-a născut la 11 martie 1957 și a absolvit Universitatea de Artă din Târgu Mureș în 1983, când a fost repartizat la teatrul din Botoșani, iar din 1988 s-a transferat la teatrul din Pitești, de unde s-a și pensionat.

În decursul acestor ani l-ați putut vedea în spectacole memorabile, de la “D’ale carnavalului” la “Romanțioșii”, de la “Antigona” la “Bădăranii”. În unele piese a jucat alături de partenera sa de viață, Doina Aida Stan”, au spus colegii de la Teatrul „Alexandru Davila”.

Petrișor Stan. Sursa foto Facebook

Colegii de breaslă sunt șocați

Sevastian Tudor, fost manager al teatrului, a spus că Petrișor a fost unul dintre cei mai emblematici actori care au jucat în această instituție.Matei Varodi, regizor, a declarat că acesta a fost un artist și un om minunat.

“A fost unul dintre actorii emblematici ai teatrului, distribuit în roluri importante; a lăsat un gol imens în inima spectatorilor din Pitești” – a transmis Sevastian Tudor, fost manager al teatrului. “L-am îndrumat să dea la facultatea de teatru, la Târgu Mureș, unde a și absolvit la clasa domnului Codrescu. A fost repartizat la Botoșani și apoi a mers la Pitești unde îi plăcea extraordinar” – a spus Tudorel Filimon, actor. “A fost un actor de neimaginat, un profesionist dedicat teatrului, iubea scena, iar ca prieten, un om de aleasă ținută morală” – a transmis Matei Varodi, regizor, potrivit Jurnaluldeargeș.