A murit subit înainte să-i fie scoase amigdalele. Părinții dau vina pe medici

A murit subit înainte să-i fie scoase amigdalele. Părinții dau vina pe medici

O tânără de 17 ani, internată în secţia ORL a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, a murit, miercuri dimineaţă, înainte să-i fie scoase amigdalele, după ce o asistentă i-a făcut o injecţie cu ampicilină. Părinții dau vina pe medici pentru tragedie, potrivit Agerpres.

Fata era internată de câteva zile în secţia ORL şi urma să fie operată miercuri de polipi şi amigdale. Azi-dimineață, tinerei i-a fost făcută o injecţie cu ampicilină, iar în scurt timp, în jurul orei 6.00, fata a murit. „Am vorbit cu ea marţi seară şi i-am spus să se odihnească pentru operaţie. Azi am găsit-o moartă. Am vorbit cu medicii şi au zis că vor vedea la autopsie ce anume a cauzat decesul, dar acum nu ştiu de ce a murit. Nu a fost niciodată prin spitale, nu a făcut niciodată injecţii, nu ştim să fi fost alergică la ceva”, a spus Elisabeta Tuliuc, mama tinerei decedate. Părinţii sunt în stare de şoc de la aflarea veştii, având în vedere că celălalt copil al cuplului a murit înecat în urmă cu doi ani. Anchetă în spital Medicii din secţia ORL a Spitalului Judeţean nu au fost de găsit pentru a spune despre ce a fost vorba în acest caz. Directorul medical al unităţii spitaliceşti, Constantin Pălivan, susține că a fost deschisă o anchetă în acest caz pentru a fi aflate cauzele decesului.

Ne puteți urmări și pe Google News