A murit sculptorul Franz West

A murit sculptorul Franz West

Sculptorul austriac Franz West, a cărui predilecţie pentru obiectele de artă considerate "neserioase" l-au făcut celebru în întreaga lume, a murit în noaptea de miercuri spre joi, la Viena. Artistul în vârstă de 65 de ani suferea de o boală gravă.

Cu un Leu de Aur câştigat anul trecut la Bienala de Artă de la Veneţia şi cu numeroase opere apreciate şi expuse în Central Park sau în piaţa din faţa Lincoln Center, West  este considerat unul dintre cei mai prolifici artişti plastici contemporani.

Portofoliul său artistic a numărat de la colaje pe mobilă până la sculpturi de mari dimensiuni, opera sa întruchipând într-o manieră prietenoasă un război al formelor. S-a ajuns astfel ca, în ceea ce priveşte creaţia lui, notiunea autonomie a operei de artă să fie subminată.

Născut pe 16 februarie 1947, la Viena, a studiat la sfârşitul anilor '70 la Academia de Arte Frumoase, alături de Bruno Gironcoli. S-a făcut remarcat din 1974, cu lucrările "Passstücke", realizate din hârtie creponată şi ipsos, care puteau fi folosite ca atele sau proteze pentru corpul uman.

Ne puteți urmări și pe Google News